Patru ani de la dispariția „Prințului din Trivale”!** O poveste haioasă despre artistul Dobrin, la debutul ca antrenor: „Decât să ne alerge, mai bine ne trimitea la șpriț”

Astăzi se împlinesc 4 ani de la trecerea în neființă a lui Nicolae Dobrin, cel care a fost considerat de cei mai mulți cel mai bun fotbalist român din toate timpurile.

Dacă povești precum cea despre celebrul meci cu Dinamo din 1979, în care Gâscanul i-a „furat” de sub nas titlul echipei din Ștefan cel Mare, sau cele despre faptul că nu a apucat să joace niciun meci la Mondialul din 1970 și despre ratarea transferului la Real Madrid au fost descusute de mai multe ori, nici istorisirile aventurilor lui Dobrin de la echipele mai slabe pe la care a trecut în carieră nu sunt lipsite de farmec.

Una dintre acestea face referire la perioada când marele Gicu Dobrin a activat la formația CS Botoșani. Postura de antrenor-jucător pe care o avea „Prințul din Trivale” la echipa moldavă le-a permis foștilor elevi să descopere și o altă latură a lui Dobrin, cea de tehnician: „V-am spus că era un om modest, chiar dacă era marele Nicolae Dobrin. Vorbea de la egal la egal cu noi și era un excelent pedagog. Îi plăceau antrenamentele scurte! Ne-a și spus: «Băi, decât să vă alerg două ore, mai bine facem un antrenament de 45 de minute și după aceea vă duceți și voi la un șpriț!». Știa cum să ne abordeze, dar uneori ne mai lua și la mișto. Țin minte că, odată, a venit în vestiar și a întrebat: «Cine e obosit astăzi?». Au ridicat vreo șase sau șapte mâinile sus și, când am ajuns pe teren, i-a pus să dea ture vreo două ore, cât timp noi, ceilalți, am încins o miuță”.

„Intra la 3-0 pentru noi și se făcea imediat 3-2”

Fragmentele poveștii lui Dobrin la Botoșani sunt completate de un alt fost coleg, Paul Cucu: „Lumea îl cerea pe teren la fiecare meci, iar când atingea mingea, parcă înnebuneau toți”, spune acesta cu zâmbetul pe buze. „Da, intra pe finalul partidelor, când aveam două-trei goluri în față, și lua mingea și făcea spectacol. Bine, de cele mai multe ori se făcea 3-2, că mai era încă un băiat în echipă, tehnicuț așa, și pasau doar între ei. Pierdeau mingea și adversarii ne dădeau gol. Dar lumea nu se putea supăra pe el!”, adaugă Epure.