Paszkany, dispus să cedeze clubul: „Ar fi de acord să vândă pachetul majoritar pentru binele echipei”

După aproximativ 12 sezoane în care a câștigat nu mai puțin de opt trofee interne și a avut prestații bune în competițiile europene, oficialii celor de la CFR Cluj iau în calcul varianta de a ceda pachetul majoritar de acțiuni.

Iuliu Mureșan a declarat că Arpad Paszkany este dispus să cedeze frâiele clubului în condițiile în care cei care se vor alătura proiectului vor garanta continuitatea clubului pe aceeași linie de performanță.

„Nici Arpi nu ar dori să vândă clubul, dar dacă ar mai veni niște milioane la buget nu ne-am supăra. Orice club ar gândi așa, dar nu se pune problema de a se vinde clubul. Dacă ar veni alți acționari, ca să fie un buget consistent ,am putea să facem din nou performanță așa cum am făcut.  Un parteneriat ar fi posibil, dacă s-ar pune problema, să vină cineva important. Arpi ar fi dispus să vândă pachetul majoritar pentru binele echipei”, a declarat Iuliu Mureșan la DolceSport.

Problemele de natură financiară cu care se confruntă clubul din Gruia se resimt și în vestiar, unii jucători având restanțe salariale și de patru luni.

Steaua a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), pe CFR Cluj, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I, în care a înscris prin Chipciu în minutul 83.

Mijlocașul stelist a recuperat un balon în propria jumătate, a făcut o cursă de 50 de metri, i-a pasat lui Keșeru, acesta a tras la poartă, iar balonul a fost deviat decisiv de Chipciu.

CFR Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 90+1, după eliminare alui Ammari. Acesta a primit cartonașul galben pentru un fault asupra lui Latovlevici, a protestat și arbitrul Cristian Balaj i-a acordat al doilea avertisment și l-a eliminat.

Înainte de începerea partidei, jucătorii celor două echipe au oferit flori femeilor prezente la stadion cu ocazia zilei de 8 martie.

În minutul 23, Cristian Balaj a oprit meciul deoarece galeria formației oaspete a avut scandări xenofobe. Partida a fost reluată după ce căpitanul stelist Mihai Pintilii le-a cerut suporterilor să nu mai scandeze.

Publicat: 09 03. 2014, 11:15
Actualizat: 09 03. 2014, 11:59