Paszkany a găsit de ziua lui cheia succesului pentru derby-ul cu „U”:** „Am învățat asta în cei 10 ani ca șef la CFR”

Patronul CFR-ului, Arpad Paszkany, a explicat că mișcarea care a făcut diferența în favoarea echipei sale în derby-ul cu „U” față de meciul cu Dinamo a fost aceea că nu le-a mai anunțat primă de victorie înaintea jocului elevilor lui Jorge Costa, fapt pe care îl consideră, paradoxal, demotivant.

„Mă bucur mult când echipa câștigă de ziua mea. Le-am dat jucătorilor prime după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, dar nu le-am anunțat acest lucru înainte de partidă. În primul rând că astfel de meciuri nu le joci pentru bani, în al doilea rând că experiența mea de 10 ani ca și conducător de club mi-a arătat că nu este indicat ca fotbaliștii să știe că au de primit bani. Nu vreau să fiu lipsit de modestie, dar avem cel mai bun lot din țară” a declarat Paszkany la Sport.ro.

Șeful CFR-ului a rămas la părerea că nu a greșit punând prețuri prohibitive la biletele pentru meciul cu Universitatea Cluj:

„Nu mi se pare normal ca într-un oraș în care s-a făcut o investiție de 45 de milioane de euro să nu lași echipa care a pus Clujul pe harta fotbalistică să joace pe stadionul făcut de municipalitate. Noi am făcut ceva pentru acest județ și ni s-a refuzat pur și simplu dreptul de a juca pe acest stadion. La București au voie să joace toate echipele pe National Arena, aici nu. Majorarea prețului biletelor nu a fost nimic fantastic, a fost un preț ca la un concert al unei trupe din ierarhia superioară. Oricum, prin aceste prețuri premium s-a ajuns și la limitarea manifestărilor deplasate din tribune”.

Publicat: 20 11. 2011, 16:50
Actualizat: 20 11. 2011, 16:54