Pasiune de primar:** Marius Stan a decorat autobuzele din Galați în culorile Oțelului

Noul primar al gălățenilor, Marius Stan dovedește încă o dată că nu va abandona niciodată echipa la care a fost director general și alături de care a câștigat un titlu și supercupa, în 2010. Edilul Galațiului a hotărât ca, începând de astăzi, transportul în comun în orașul de la malul Dunării să fie roșu-alb-albastru. Astăzi a ieșit pe traseu primul autobuz aparținând societății Transurb decorat în culorile echipei Oțelul. Autocolantele au fost aplicate inclusiv pe geamuri, sunt dintr-un material semi-transparent și nu afectează vizibilitatea pasagerilor.

Un al doilea astfel de autobuz este în curs de decorare, urmând să iasă pe traseu cu noul look joi dimineață. În plus, tot de astăzi, se circulă gratis cu autobuzul, decizie luată tot de primarul Marius Stan, în condițiile în care în Galați a nins în continuu, mai bine de 12 ore și traficul în oraș a fost îngreunat.
 

FOTO: Ionatan Țuțu

Publicat: 12 12. 2012, 15:02
Actualizat: 12 12. 2012, 15:13