Partida Academica Clinceni – Farul Constanța a fost amânată! lfovenii, loviți puternic de COVID, nu au putut alcătui un lot de 13 jucători

Partida dintre Academica Clinceni și Farul Constanța, din etapa cu numărul 23 a Ligii 1, care trebuia să se desfășoare sâmbătă de la ora 17:00, a fost amânată, după ce în lotul ilfovenilor au existat mai multe cazuri de COVID.

 Lotul clubului ilfovean, deja redus numeric, a fost subțiat și de cazurile de COVID apărute recent. Astfel, aceștia nu se pot prezenta pentru partida de sâmbătă, iar LPF a decis amânarea meciului.

Partida a fost reprogramată pentru ziua de joi, 17 februarie, de la ora 20:00.

Partida Academica Clinceni – Farul Constanța a fost amânată, după ce ilfovenii nu au putut alcătui un lot de 13 jucător, pe fondul cazurilor de COVID!

Augustin Călin, directorul sportiv al Academicii Clinceni, a declarat că au fost descoperite încă trei cazuri de COVID-19 și că echipa are o misiune imposibilă de a forma un lot din 13 jucători, dintre care un portar, pentru a disputa meciul.

„Avem trei noi jucători testați pozitiv cu COVID, plus preparatorul fizic. Nu cred că putem găsi 13 să-i trecem pe foaie”, a declarat Augustin Călin, potrivit Digisport.

Vestea amânării meciului vine în contextul în care Gică Popescu, președintele de la Farul Constanța, anticipa că meciul nu se va juca. De altfel, Farul a mai trecut printr-o situație asemănătoare la meciul din turul acestui sezon cu FCSB.

„Vreau să spun un lucru pe care l-am auzit astăzi. Avem informații că Clinceniul dorește să amâne meciul de sâmbătă. Explicații ar fi că au pe lista A doar șase jucători, dintre care un portar, și pe lista B au 10 jucători. Mâine se va face un test COVID, s-ar putea ca portarul să fie infectat și să nu poată să joace.

Sunt informații din interiorul clubului din Clinceni. Dacă se va întâmpla asta, mi se pare o chestiune deplasată, ca să n-o numesc altfel. Puteau să se organizeze foarte bine, să aducă jucători, au avut timp în această pauză. Noi am tras un semnal de alarmă Ligii Profesioniste de Fotbal, în cursul zilei de astăzi.

Nu vrem să mai trecem prin ce am trecut la acel meci cu FCSB. Dacă au de gând să facă acest scenariu cei de la Clinceni, să le treacă. Argumentul lor că au un singur portar, care poate fi infectat. Dar nu i-a împiedicat nimeni să-și pună al doilea și al treilea portar pe listă”, a spus Gică Popescu în urmă cu câteva zile, conform sursei citate.

Publicat: 29 01. 2022, 10:25