Papură a dezvăluit de la ce a plecat conflictul cu Edi Iordănescu: „Nu mai vreau să pronunţ numele lui”. Ce alt antrenor român l-a ajutat pe tehnicianul Craiovei pentru a pregăti un meci din Europa League

Corneliu Papura, antrenorul echipei Universitatea Craiova, urmareste meciul de fotbal contra echipei AFC Astra Giurgiu din etapa a VI-a a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, vineri, 19 aprilie 2019. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Cornel Papură a vrut să clarifice originea conflictului pe care l-a avut cu Edi Iordănescu, între cei doi existând replici acide după cele două dueluri directe în acest sezon. Papură spune că nu este vorba de negocierile pe care Iordănescu le-ar fi avut cu patronul Craiovei, Mihai Rotaru, ci despre faptul că antrenorul de la Mediaş, cu care a fost coleg la cursurile PRO, l-a ignorat atât la meciul tur, dar şi când i-a cerut detalii despre un jucător pe care Edi l-a antrenat în Bulgaria.

„Vreau să clarific situaţia lui Iordănescu. L-am cunoscut la cursurile PRO, el neavând până atunci legătură cu fotbalul. Ţinând cont că am fost colegi la PRO, mi-am permis să-i dau un mesaj să-i cer sfatul despre un jucător pe care l-a avut la ŢSKA Sofia şi pe care noi voiam să-l aducem la Craiova. Nu mi-a răspuns. OK, asta e. Apoi am mers la Mediaş în tur şi pe nea Piţi l-a salutat, iar pe mine nu. Bun, asta e, treaba lui, dar m-am comportat şi eu exact cum s-a comportat el. Am înţeles că nu vrea să avem o colaborare normală între antrenorii români şi am procedat la fel. Ce spune Iordănescu e treaba lui, dar sper ca pe parcursul vieţii să nu mai pronunţ numele lui şi să nu mai am de a face cu el. Treaba lui, să câştige campionate, ce-şi doreşte”, a explicat Cornel Papură.

Răzvan Lucescu l-a ajutat pe Papură să pregătească meciul cu AEK Atena

Papură a apreciat, în schimb, disponibilitatea lui Răzvan Lucescu de a-i oferi toate amănuntele despre adversarul din acest sezon de Europa League al Craiovei, AEK Atena, Lucescu junior cunoscând foarte bine formaţia elenă, după ce a antrenat ani de zile în Grecia, la Xanthi şi PAOK Salonic.

„Spre exemplu, Răzvan Lucescu m-a ajutat foarte mult atunci când am jucat cu AEK Atena şi ţin să-i mulţumesc. Mi-a dat dosarul cu AEK, a fost extrem de amabil, deşi avea un meci important, era angrenat şi într-o competiţie importantă, era vorba de o semifinală, şi a fost disponibil şi amabil, mi-a pus la dispoziţie tot”, a spus Papură.

Publicat: 06 03. 2020, 14:48