Panin promite: **”Voi reveni în prima echipă!”

În mandatul lui Dușan Uhrin, Cristian Panin era un obișnuit al primului `11` al campioanei. Mai mult decât atât, în absența accidentatului Cadu, fundașul a preluat în mai multe partide banderola de căpitan.

Odată cu demiterea cehului și cu înscăunarea lui Conceicao pe bancă, jucătorul a sărit din schemă. Panin a evoluat foarte rar, de cele mai multe ori pe finalul partidelor.

În ciuda acestui fapt, fundașul nu regretă plecarea fostului tehnician al Timișoarei și spune că va da totul pentru a reveni în prim plan.

"Eu nu îl regret pe Dusan Uhrin, nu am fost favoritul lui, pentru simplul fapt că am avut cu toți antrenorii de la CFR o relație corectă, antrenor-jucător, și la fel am avut și cu dânsul. Am căutat mereu să-mi fac datoria, indiferent că nu joc deloc, intru 5 minute sau un meci întreg. Așa e viața în fotbal, antrenorii și jucătorii vin și pleacă. Dacă ar fi să spun că regret vreun antrenor aș spune că îi regret pe toți, pentru că am avut o relație bună cu fiecare. Am suficientă experiență ca să știu să lupt în momente de genul acesta pentru a reveni în prima echipă. Nu mă plâng niciodată, indiferent cât joc”, a spus fundașul pentru Clujeanul.ro

Chiar dacă joacă pe ambele benzi în defensivă, Panin, unul dintre cei mai vechi componenți din lotul CFR-ului nu mai prinde un post de titular din cauza faptului că Tony a revenit după accidentare, iar Conceicao l-a retras pe Pereira pe linia de fund, în stânga.

Publicat: 29 05. 2009, 13:03
Actualizat: 29 05. 2009, 14:41