Pandurii vin la București cu gândul la păstrarea locului 2:** „Ar fi o performanță! Va fi cel mai important meci” Pustai, despre meciul cu Steaua:

Pandurii câștigă cu 4-0 în fața celor de la Gloria și gorjenii revin pe locul secund. Următorul meci al Pandurilor este la București, cu Steaua, iar Pustai le-a fixat obiectivul elevilor lui: „Mergem să ne apărăm locul, trebuie să rămânem pe podium”

„Este o perfomanță, am reușit victoria, am urcat pe locul doi. Pe alocuri, meciul nu a fost chiar așa usor. Spre fericirea noastră, rezultatul este bun și suntem acolo unde ne-am propus. Dacă reușim să continuăm cu aceeași medie de puncte pe meci, cred că vom face 66 de puncte și vom rămâne pe podium. Depinde doar de noi”, a declarat Pustai la Dolce Sport.

Pustai, despre meciul cu Steaua:

„Urmează cel mai important joc, cu Steaua. Dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Noi vom încerca să obținem maximum din acel meci. Să sperăm că vom putea obține cât mai mult posibil. E greu să mai vorbim de campioană, Steaua a câștigat titlul mult mai devreme. Este echipa cea mai bună a campionatului, nu este decât problema când va deveni campioană. Ne vom duce să ne apărăm locul”, a mai spus antrenorul Pandurilor.

Publicat: 29 04. 2013, 21:18
Actualizat: 29 04. 2013, 21:19