Pandurii cere amânarea primului meci din 2016. Edi Iordănescu: „Regret că am lăsat jucătorii la lot. Am respectat naționala și avem cel mai mult de suferit”

Primul meci oficial din 2016, cel dintre ASA Tg. Mureș și Pandurii, ar putea fi amânat la cererea echipei lui Edward Iordănescu. Gorjenii ar fi trebuit să deschidă etapa vineri, 12 februarie, însă vor să amâne jocul din pricina faptului că au avut patru jucători la echipa națională, fotbaliști care nu vor avea suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti pentru partida cu ASA.

Echipa națională a României, lotul divizionar, urmează să joace ultimul meci din cantonamentul din Antalya pe 6 februarie, iar pe 8 februarie cei patru jucători ai Pandurilor – Săpunaru, Ropotan, Răduț și Hora – s-ar alătura lotului Pandurilor. Timpul pentru pregătirea meciului cu mureșenii este prea scurt, potrivit celor spuse pentru ProSport de antrenorul echipei, Edi Iordănescu. „Am un regret imens că am lăsat jucătorii la lot. Îi am la trei antrenamente și apoi vine jocul oficial. Mă gândesc serios să nu îi mai iau la Tg. Mureș chiar dacă am să compromit jocul. Avem patru jucători la lot și nu doar că nu îi pot avea la nici măcar un joc amical, dar trebuie să îi trimit pe teren într-un mod total amator la prima etapă„, spune antrenorul gorjenilor pentru ProSport.

Spre deosebire de Pandurii, ASA Tg. Mureș nu are niciun fotbalist convocat la echipa națională divizionară, lucru care a contribuit la nemulțimirea antrenorului: „ASA nu are jucători la lot și nu mai există echidistanță. Am respectat echipa națională și acum avem cel mai mult de suferit dintre toți, era normal să avem puțină înțelegere. Poate noi suntem sacrificații de serviciu și trebuie să ne acceptăm statutul„, a mai spus Iordănescu.

Publicat: 04 02. 2016, 18:58
Actualizat: 05 02. 2016, 08:49