Pactul SECRET Becali – Tănase!** Dodel le dă „IGNORE” formațiilor interesate de el: artificiul prin care Steaua poate câștiga o AVERE!

Forțat de împrejurări în 2009 să accepte condițiile impuse de FC Argeș în cazul lui Cristi Tănase, anume deținerea în coproprietate între Steaua și piteșteni a mijlocașului, Gigi Becali încearcă să scape acum de această povară. Pentru a-și îndeplini obiectivul, patronul din Ghencea a făcut o înțelegere secretă cu Dodel.

În septembrie 2009, Steaua plătea 1,8 milioane de euro pentru 50% din drepturile federative ale lui Cristi Tănase, iar Gigi Becali se bătea cu pumnii în piept pentru lovitura pe care credea că a dat-o. Finanțatorul Stelei visa să-l vândă pe „Dodel” pentru o sumă care să-i permită să facă profit, dar trecerea anilor a demonstrat că acest lucru e imposibil. Pus în fața unor oferte pentru Tănase de doar 3-4 milioane de euro, Becali a încercat să negocieze cu familia Penescu preluarea celorlalte 50% de procente, dar s-a izbit de refuzul acestora, care vor neapărat jumătate din suma pentru care numărul 10 stelist va pleca din Ghencea.

Gigi i-a oferit deja un bonus jucătorului

În aceste condiții, Becali a apelat chiar la fotbalist pentru a rezolva problema. I-a transmis acestuia că va aștepta vara lui 2013, când îi va expira contractul, pentru a înregistra un altul, care ar evita clauzele lui FC Argeș. Pentru a accepta aceste condiții, Tănase a primit deja o sumă importantă la semnătură, care practic i-a dublat venitul anual, iar actele care vor intra în vigoare de la anul au fost deja parafate, tocmai pentru ca Becali să se asigure că nu are cum să-l piardă gratis pe mijlocașul său.

1.8 milioane de euro a plătit Gigi Becali în 2009 pentru a obține 50% din drepturile federative ale jucătorului și pentru a-l putea folosi la Steaua

Publicat: 26 05. 2012, 08:52
Actualizat: 26 05. 2012, 09:13