Pace pe tabelă, război pe gazon

Duelul ocupantelor locurilor 9 și 10 înaintea acestei etape, FC Argeș și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 1-1. Oltenii și-au arătat primii colții, dar omul de națională al lui Mititelu, Florin Costea a fost stopat în ultima clipă de fundașii gazdelor. Argeșul ripostează prin Cristi Tănese, însă execuția lui din interiorul careului nu-l poate păcăli pe Bornescu. Totuși, cea mai mare ocazie a începutului de meci îi aparține Craiovei, dar Mitchell arătă că este fundaș și șutează din 6 metri dinrect în Boșneag.

După câteva șarje ofensive ale celor două formații, piteștenii reușesc să deschidă scorul. Dulcea este faultat în careu de Găman, iar Tameș îl execută de la punctul cu var pe Bornescu cu o execuție care a adus aminte Piteștiului de Adrian Mutu.
Al doilea mitan ne-a înfățișat o echipa argeșeană hotărâtă să încheie conturile, însă Bornescu și-a ținut echipa în joc. Eforturile portarului Universității aveau să fie răsplătite în minutul 65. Prepeliță reia cu capul din 8 metri, Boșneag respinge în față până la Florin Costea care nu iartă. FC Argeș – Craiova 1-1.

Până la final, cele două echipe au cătat să-și aplice lovitura de grație.Cea mai încinsă fază a meciului s-a petrecut în minutul 81. Voiculeț a intrat prin alunecare la Bornescu, iar portarul Craiovei a ripostat trântindu-l pe piteștean la pământ. Lucrurile au degenerat, și, pe lângă Bornescu, Michael Baird a fost și el eliminat, iar de la piteșteni a plecat mai devreme la cabine Bălașa. Oaspeții au rezistat până la final forcingului gazdelor și au plecat cu un punct prețios din Trivale.

 

Citește aici comentariul live al meciului.

Publicat: 03 10. 2008, 18:45
Actualizat: 03 10. 2008, 21:02