Pablo Cortacero, ultimatum pentru Cosmin Contra: „Dacă vom pierde și cu Astra, e normal să luăm niște decizii” | EXCLUSIV

Cosmin Contra in meciul de fotbal dintre Sepsi OSK si Dinamo, din etapa a VIII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Municipal din Sfantu Gheorghe , sambata, 24 septembrie 2020.© FOTO:Sport Picture
Vezi galeria foto - 7 poze

Pablo Cortacero a vorbit în exclusivitate pentru ProSport despre situația echipei Dinamo și posibilitatea de a-l demite pe antrenorul Cosmin Contra.

Dinamo nu merge prea bine în Liga 1 nici după sosirea numeroșilor jucători spanioli aduși pe salarii uriașe. Echipa din „Ștefan cel Mare” ocupă locul 14 în clasament, cu doar 5 puncte obținute în acest sezon. „Câinii” au înregistrat o singură victorie, două egaluri și cinci înfrângeri.

După ultimul eșec din campionat, scor 0-2 cu Sepsi Sfântu Gheorghe, Cosmin Contra a fost extrem de supărat și de dezamăgit, a avut o reacție dură asupra jucătorilor și a spus că, în ceea ce îl privește, va respecta decizia conducerii în cazul în care aceasta va dori să pună capăt colaborării.

Pablo Cortacero, ultimatum pentru Cosmin Contra

Contactat de către ProSport, Pablo Cortacero a explicat că nu s-a gândit încă la înlocuirea lui Cosmin Contra, însă a anunțat că nu va sta cu mâinile în sân dacă Dinamo nu va câștiga următorul meci.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Astra Giurgiu, de pe teren propriu, în etapa a noua din Liga 1. Partida a fost programată vineri, 30 octombrie de la ora 21:00.

„Nici nu mi-a trecut prin cap deocamdata să îl schimb pe Contra cu antrenorul spaniol despre care s-a vorbit. Dar dacă vom pierde și vineri e normal să luăm niște decizii, pentru că sunt foarte supărat că la ce echipă avem nu obținem rezultate și atmosfera este stricata de tot ceea ce se discută”, a spus Pablo Cortacero, în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 27 10. 2020, 12:41