P. Marin, după 1-1 cu Rudar: „Suntem gata pentru retur!”

Deși Steaua a terminat doar la egalitate, 1-1, cu o grupare de pe locul 4 din Muntenegru, și nici nu are un palmares strălucit în cantonamentul din Antalya, care a fost ultimul înaintea debutului returului, P. Marin nu se teme. Veteranul din garnitura Stelei nu pune preț pe rezultatele din amicale și afirmă că gruparea roș-albastră e pregătită pentru retur.

"A fost ultimul meci, la capătul unui cantonament în care ne-am pregătit foarte bine și cu un singur scop, să luăm titlul. Eu cred că suntem gata pentru startul returului. Am încercat și un sistem nou și am pus la punct relațiile de joc în amicalele disputate pînă acum. Ceea ce noi ne propunem nu poate fi altceva decât primul loc după etapa a 34-a și sper ca așa să fie. Vom face absolut totul pentru acest obiectiv. În retur vom vedea roadele muncii din cele doua cantonamente", a declarat P. Marin, la finalul meciului cu Rudar, adăugând că nu-l interesează rezultatele dinamoviștilor din amicale.

În Antalya, Dinamo a învins, joi, pe Zeta, o echipă de pe locul 6 în Muntenegreu cu 6-0.
 

Publicat: 14 02. 2009, 14:39
Actualizat: 14 02. 2009, 16:39