Ovidiu Petre s-a refăcut după accidentare

Veste bună pentru Lăcătuș. Ușor-ușor, accidentații Stelei revin pe gazon. După Pleșan în Cupă, vine acum rândul lui Ovidiu Petre și Nicoliță.

„Sârmă“ pare să fi trecut perioada mai dificilă după problemele repetate pe care le-a avut în ultima vreme la genunchi și ar putea intra în meciul cu Oțelul Galați din primul minut în garnitura Stelei. Jucătorul s-a antrenat normal în ultimele zile, iar genunchiul i-a răspuns corespunzător la efortul susținut de la antrenamente. Acest lucru l-a mulțumit pe Marius Lăcătuș, care, după ce a primit undă verde și din partea staffului medical al roș-albaștrilor, se gândește să-l folosească pe „Sârmă“ azi, dacă nu din primul minut, sigur din repriza a doua.

Tehnicianul stelist vrea să vadă și dacă se poate baza pe Petre pentru meciul de marți, cu Lyon, știut fiind faptul că mijlocașul Stelei are în continuare un program special, deoarece până acum genunchiul i se umfla la sfârșitul unui meci și nu putea juca în două partide consecutive.

31 de zile au trecut de la ultimul meci al lui Ovidiu Petre, cel cu Bayern

5 partide a apucat să dispute mijlocașul defensiv al roș-albaștrilor în aceste sezon

 

Publicat: 16 10. 2008, 22:32
Actualizat: 17 10. 2008, 08:27