Oțelul: Lupta pentru evitarea retrogradării se dă la comisii. Narcis Răducan: „Am informații că va fi exclusă Corona, iar rivalele noastre vor primi punctele înapoi”

Lupta pentru evitarea retrogradării din Liga I pare să se fi mutat în birourile comisiilor LPF în acest final de campionat. Cel puțin asta susține directorul executiv al clubului Oțelul Galați, Narcis Răducan. Acesta spune că deține informații conform cărora Corona Brașov va fi exclusă din campionat din cauza neplății TVA-ului către Oțelul Larissa, după transferurile jucătorilor Marius Martac și George Ștefan.

În acest caz, punctele obținute de ardeleni în retur vor fi repartizate adversarelor care nu au reușit să se impună în fața brașovenilor. Printre acestea se numără și ACS Poli Timișoara și Săgeata Năvodari, ambele aflate în luptă directă cu Oțelul și care au remizat identic, 0-0, în meciurile cu Corona.

„Am informații că săptămâna viitoare se are în plan excluderea Coronei Brașov din campionat, iar punctele echipelor care au pierdut cu ei să le fie returnate. Asta va declanșa un scandal imens. Este imoral ca acest lucru să se întâmple și mai ales cu o săptămână înaintea finalului de sezon. Rog juriștii care se ocupă de acest caz să aibă grijă, pentru că există o chichiță în regulament. Termenul este de 90 de zile pentru rezolvarea problemei din cazul Martac. Dacă se va termina sezonul, măsura nu se va mai aplica. Se va lăsa cu procese dacă se va ajunge la excluderea Coronei. Ne vom adresa TAS. Vrem ca rezultatele să rămână cele din teren”, a spus Narcis Răducan la DigiSport.

 

Publicat: 10 05. 2014, 20:57
Actualizat: 10 05. 2014, 22:47