Oțelul a scăpat de sechestrul ANAF și pregătește transferuri: „Discutăm cu un vârf argentinian”

Oțelul Galați a intrat în insolvență, însă situația nu pare atât de gravă precum se credea. Dovadă stă faptul că gălățenii au primit astăzi prima veste bună după mult timp, aceea că sechestrul pus de ANAF asupra lotului de jucători a fost ridicat.

„Conducerea Fotbal Club OȚELUL Galați dorește să aducă la cunostința suporterilor că, în urma eforturilor depuse, a fost ridicat sechestrul asigurător instituit de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice din Galați, pe conturile CLUBULUI, astfel am mai parcurs un pas spre o bună desfășurare a activității și intrarea într-o normalitate a activităților sportive”, se arată într-un comunicat oficial pe site-ul Oțelului.

În urma acestei vești, șefii moldovenilor s-au pus deja pe treabă și, chiar dacă mai este puțin până la startul campionatului, aceștia doresc să mai transfere câțiva jucători.

ProSport a aflat că directorul general Narcis Răducan, împreună cu cel sportiv, Gabriel Viglianti se află în tratative cu un atacant argentinian, în vârstă de 22 de ani, care evoluează în prima ligă a Argentinei. „Este adevărat, vrem să ne mai întărim puțin lotul pe ultima sută de metri dat fiind faptul că am scăpat de sechestrul ANAF.  Negociem cu un atacant argentinian, dar momentan nu pot spune mai multe deoarece încă nu am ajuns la un acord. Îl voi anunța atunci când va semna”, a recunoscut Răducan.

 

Publicat: 16 07. 2013, 14:45
Actualizat: 16 07. 2013, 17:48