OPINIE | Ce jucători a menajat, până la urmă, Craiova cu Viitorul?

CS Universitatea Craiova este acuzată că nu a respectat competiția și că a aliniat o formulă experimentală în partida de la Pitești, cu Viitorul, pierdută duminică seară cu 0-1. Totuși, lucrurile nu par să stea astfel, luând în parte jucătorii pe care-i putea folosi Mulțescu. Doar unul sau doi jucători au absentat dintr-o echipă ideală pe care Craiova o putea trimite pe teren în penultima etapă din play-off-ul Ligii 1.

Astfel, au lipsit cei doi portari, Calancea și Mingote, dar prestația debutantului Andrei Vlad a fost una la înălțime, goal-keeper-ul de 18 ani având câteva intervenții remarcabile.

Fundaș dreapta a jucat Dimitrov, titularul postului. În centrul apărării au evoluat Dumitraș și Screciu, cei care terminaseră și meciul precedent, de la Cluj. Astfel, Barthe și Popov erau accidentați, iar Kelic abia revenise după accidentarea care l-a făcut să piardă ultimele jocuri, fiind doar trecut pe foaie.

Fundaș stânga a evoluat Bucurică, care reprezenta unica soluție a oltenilor pentru meciul din Cupă cu Viitorul și Mulțescu declarase că vrea să-i dea minute cu Viitorul și FCSB pentru a-l avea la parametri optimi. Numai că Bucurică s-a accidentat după 20 de minute și a fost schimbat, iar fundaș stânga a trecut Bancu, în timp ce Bârzan, care evoluase și cu CFR Cluj și cu Voluntari, a intrat mijlocaș central.

La mijloc, Mulțescu a început cu ce avea la dispoziție, respectiv Zlatinski, Bancu și Petre, în condițiile în care Mateiu era suspendat, iar Băluță s-a accidentat în finalul partidei de la Cluj. Bârzan a intrat pe parcurs, fiind unica opțiune aflată la dispoziție.

Tridentul ofensiv a fost format din Jazvic, Gustavo și Alex Popescu, doar ultimul reprezentând un „experiment”, dar a fost înlocuit la pauză cu titularul obișnuit, Ivan. Și oltenii au primit gol tocmai cu Ivan în teren.

Așadar, mai degrabă Gigi Mulțescu a jucat cu ce avea la dispoziție și nu se pune problema de a alinia o echipă experimentală. Oricum, Craiova a aliniat o echipă mult mai aproape de cea de bază decât cea trimisă de Reghecampf împotriva Viitorului, la acel celebru 2-5 din urmă cu patru ani. Cu excepția portarului și, preț de o repriză, a lui Ivan, Craiova a arătat în forma ei cea mai bună din acest moment. Cauzele le reprezintă plecarea celor patru jucători în plin sezon, Madson, Acka, Nuno Rocha și Kay, accidentările lui Popov (operat de menisc), Barthe, Băluță și Markovic, precum și suspendarea lui Mateiu.

Echipa cea mai bună pe care o putea alinia Mulțescu:

Calancea – Dimitrov, Screciu, Dumitraș, Briceag – Bancu, Zlatinski, R. Petre – Gustavo, Ivan, Jazvic

Echipa cu care a început Mulțescu:

A. Vlad – Dimitrov, Screciu, Dumitraș, Bucurică – R. Petre, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Jazvic, A. Popescu

Publicat: 08 05. 2017, 15:36
Actualizat: 08 05. 2017, 15:55