Omul cu golurile de la Galați anunță:** „Mă las de fotbal dacă joc pe ‘Camp Nou’!”

Marius Pena este omul cu golurile la Galați. Ultima sa reușită a
făcut-o pe Oțelul campioană. Chiar și așa, atacantul gălățenilor
spune că încă nu realizează performanța istorică. Ba mai mult, i se
pare de necrezut că se află la un pas de a juca împotriva marilor
formații la care a visat de atât timp și speră să de dueleze în
grupele Ligii cu FC Barcelona.

-Marius, a sosit și decizia TAS. De-acum, bucuria e
deplină.

-Da, am aflat și eu de curând și nici nu-ți imaginezi ce bucurie e
la noi aici în cantonament. În sfârșit, nu mai stăm cu sufletul la
gură. Oricum, simțeam că decizia ne va fi favorabilă. Am muncit
prea mult ca să nu merităm asta…

-Cum se simte un campion?

-Mă crezi că deocamdată nu realizez? Probabil duminică, atunci când
ne vor aduce medaliile și trofeul, vor fi multe lacrimi de
emoție.

-Te-ai gândit vreodată că ai putea ajunge atât de departe cu
Oțelul?

-Nu! Sub nicio formă. De fapt, să fie sinceră toată lumea și să
spună cine s-a gândit că Oțelul poate atinge o astfel de
performanță. Nici în visele noastre cele mai frumoase nu am sperat
să se întâmple așa ceva.

-V-ați făcut calculele pentru Ligă?

-Colegii mei da, eu încă nu. Ți-am zis, încă nu-mi vine să cred.
Îmi aduc totuși aminte că acum ceva timp am fost în vacanță în
Barcelona. Acolo am fost în vizită pe „Camp Nou” și când eram pe
teren, stăteam și mă gândeam cum ar fi să joc pe acest stadion.
Atunci mi-am zis că mă las de fotbal dacă mi se îndeplinește acest
vis.

„Deja a auzit Europa de noi? Wooow!”


-Dorinel speră mai mult de opt puncte în grupele Ligii.
Tu?

-Noi nu ne permitem să ne comparăm cu echipele pe care le vom
întâlni în grupe. Ne vom juca însă șansa și, cine știe, poate vom
fi o surpriză și mai frumoasă decât cei de la Unirea
Urziceni.

-Presa europeană spune că sunteți cea mai neașteptată campioană din
ultimii ani…

-Deja a auzit Europa de noi? Wow, asta e deja prea mult. Mă bucur
că i-am surprins, iar celor care au spus numai răutăți despre noi
le transmit că vorbele lor ne-au întărit.

-Cum te-ai simțit atunci când ai fost respins și de Steaua, și de
Rapid?

-Așa a fost să fie atunci, eram mai tânăr, mai neexperimentat. Nu
mă deranjează cu nimic. Atunci erau ei granzii Ligii I, acum este
Oțelul!

-Cui dedici acest titlu câștigat cu Oțelul?

-Familiei mele și în special tatălui, care m-a îndrumat în
permanență. Apoi colegilor, de care sunt foarte mândru, pentru că
au un caracter minunat și împreună am reușit să facem performanță
în condiții minime.


50 de mii de
euro
este salariul anual al lui
Marius Pena la Oțelul Galați

8 goluri a marcat Pena pentru
Oțelul în acest sezon în Liga I

27 de partide a bifat Pena pentru
Oțelul în acest sezon în campionat

Abia aștept să primesc inelul de campion. Orice premiu în acest
final de sezon e binevenit

Marius Pena, atacant Oțelul

Publicat: 19 05. 2011, 09:25
Actualizat: 19 05. 2011, 09:26