Oltenii, super-optimiști!** Neagoe:”Câștigăm tot!”

Chiar dacă jocul nu a fost unul reușit, victoria de la Mioveni
le-a dat aripi oltenilor, care speră să-și petreacă vacanța de
iarnă în prima jumătate a clasamentului.

Antrenorul Eugen Neagoe este cel care a dat tonul la optimism în
tabăra alb-albastră. Acesta și-a fixat un obiectiv îndrăzneț pentru
acest final de tur, anunțând că echipa sa poate să câștige toate
meciurile rămase de disputat în 2009, adică duelul din Cupă cu CFR
și cele patru etape din Liga I, în care Craiova va întâlni
Ceahlăul, CFR, Steaua și Oțelul. „Sunt convins că, în urma
victoriei de la Mioveni împotriva Internaționalului, plus o
calificare în Cupă contra CFR-ului, echipa va juca mult mai bine și
nici nu vreau să mă gândesc că vom pierde vreun meci până la
sfârșitul campionatului. Sunt convins că echipa poate să câștige
toate jocurile care au mai rămas”, spune Neagoe. Acesta este
convins că dacă va reuși să îndeplinească acest obiectiv, echipa va
termina în primele nouă: „Cu două – trei victorii legate suntem
clar în prima jumătate a clasamentului”.

Nemulțumiți de finalul de la
Mioveni

Atât Neagoe, cât și Adrian Mititelu, sunt însă convinși că echipa
mai are de lucrat. Cei doi au ajuns la această concluzie după
ultima jumătate de oră a meciului de la Mioveni, în care oltenii au
tremurat serios pentru victorie, deși aveau un om mai mult pe
teren. „Suntem departe de ceea ce ne dorim, chiar dacă am câștigat
cele trei puncte la Mioveni. Sunt dezamăgit”, a spus Mititelu.
Acesta a fost completat de Neagoe: „Nici eu nu sunt încântat de
joc, dar probabil presiunea rezultatului ne-a afectat foarte
tare”.

Meciuri rămase de disputat în 2009:

– U. Craiova – CFR Cluj: 17, 18 sau 19 noiembrie – Cupa
României

– U. Craiova – Ceahlăul: 21 noiembrie – Liga I, etapa a XIV-a

– CFR Cluj – U. Craiova: 28 noiembrie – Liga I, etapa a XV-a

– U. Craiova – Steaua: 5 decembrie – Liga I, etapa a XVI-a

– Oțelul – U. Craiova: 12 decembrie – Liga I, etapa a XVII-a

„Sunt sigur că Universitatea va arăta cu totul alt joc
începând din meciul următor”

Eugen Neagoe, antrenor U Craiova

Publicat: 09 11. 2009, 12:07
Actualizat: 09 11. 2009, 12:10