Oghinciuc, asaltat de oferte!

Costin Oghinciuc este singurul internațional din lotul lui Poli Iași, dar până acum nu i s-a oferit șansa de a juca în liga I. Chiar dacă Costin Oghinciuc mai are contract cu Iașiul încă trei ani și jumătate, sunt câteva cluburi din liga I, dar și din liga a II-a care și-au manifestat interesul de a-l achiziționa pe internaționalul de tineret. Farul Constanța și CS Otopeni îl monitorizează de mai multă vreme pe jucător, dar și liderul serie I din liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamț, îl urmărește din umbră. Este clar că la doar 19 ani, Costin Oghinciuc, este unul dintre cei mai talentați portari din noua generație a fotbalului românesc. De altfel, la ultima acțiune a lotul naționalei de tineret din acest an, Emil Săndoi l-a convocat și pe portarul echipei Poli Iași, spunând că se va baza pe serviciile sale, chiar dacă cei de la Iași l-au folosit doar la echipa a doua a clubului. "Este un portar de viitor pe care îl avem în atenție de mai multă vreme. A fost patru ani la rând titularul postului de portar la naționalele de juniori și este clar că asta nu este la îndemâna oricui", a spus Săndoi, care îi felicită pe șefii de la Poli Timișoara și Gloria Bistrița pentru încrederea pe care au

Costin Oghinciuc este singurul internațional din lotul lui Poli Iași, dar până acum nu i s-a oferit șansa de a juca în liga I.

Chiar dacă Costin Oghinciuc mai are contract cu Iașiul încă trei ani și jumătate,  sunt câteva cluburi din liga I, dar și din liga a II-a care și-au manifestat interesul de a-l achiziționa pe internaționalul de tineret. Farul Constanța și CS Otopeni îl monitorizează de mai multă vreme pe jucător, dar și liderul serie I din liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamț, îl urmărește din umbră. Este clar că la doar 19 ani, Costin Oghinciuc, este unul dintre cei mai talentați portari din noua generație a fotbalului românesc. De altfel, la ultima acțiune a lotul naționalei de tineret din acest an, Emil Săndoi l-a convocat și pe portarul echipei Poli Iași, spunând că se va baza pe serviciile sale, chiar dacă cei de la Iași l-au folosit doar la echipa a doua a clubului. "Este un portar de viitor pe care îl avem în atenție de mai multă vreme. A fost patru ani la rând titularul postului de portar la naționalele de juniori și este clar că asta nu este la îndemâna oricui", a spus Săndoi, care îi felicită pe șefii de la Poli Timișoara și Gloria Bistrița pentru încrederea pe care au acordat-o lui Pantilimon, respectiv Tătărușanu:"Pantilimon și Tătărușanu sunt mai mari de vârstă, dar Oghinciuc vine tare din urmă. Din păcate nu prea a jucat la Iași în liga I. Conducătorii din fotbalul nostru trebuie să înțeleagă faptul că jucătorii tineri reprezintă viitorul și trebuie să li se dea mai multă încredere. Așa s-a întâmplat cu Pantilimon la Timișoara și cu Tătărușanu la Bistrița. Au mai și greșit, dar nu există perfecțiune niciunde"

Publicat: 18 12. 2008, 15:47