Ogăraru îi dă replica lui MM: „Când mania scurtează bărbăția!”** Fostul manager l-a făcut rezervă la FC Sion!** Discuția pe care Stoica l-a rugat să n-o dea în presă

George Ogăraru a reacționat la declarația lui Meme Stoica, după ce fostul manager al Stelei spune că nu l-a readus pe fundașul lui FC Sion, deoarece acesta nu joacă la echipa sa de club. Ba mai mult, Meme a susținut că este ținut pe bancă de un luxemburghez.

Fundașul dreapta al elvețienilor de la Sion recunoaște că nu mai prinde prima echipă, însă din alte motive. Relațiile dintre el și conducere s-au răcit după ce Ogăraru avrut să activeze clauza care îi permitea să plece liber de contract, cu intenția de a semna cu Steaua.

Redăm comunicatul postat de George Ogăraru postat pe site-ul său.

„Mutsch joaca mijlocas stanga, deci pe partea cealalta a terenului… Un ziarist adevarat ar trebui sa stie asta si sa nu dea copy-paste pe declaratia lui MM chiar daca acesta a fost” cel mai mare manager si ziarist”… ever. Apoi Ogararu nu e rezerva nimanui in momentul de fata, nici macar a ungurului Vankzak reprofilat in acest sezon fundas dreapta la FC SION, pentru ca el nu mai intra in planurile de viitor ale clubului si am sa va explic si de ce. Acest „de ce” vine acum pentru ca „discutia barbateasca” dintre mine si MM a fost transformata tocmai de el, cel care vroia sa nu afle presa, in declaratii rautacioase si imature venite probabil in urma insuccesului profesional.

Asadar contractul meu cu FC Sion dureaza pana in vara anului 2012 insa, am o clauza contractuala care imi permite sa plec liber atunci cand am o alta oferta. La inceputul sezonului am discutat cu patronul Stelei despre intoarcerea mea la echipa. Apoi am comunicat clubului FC Sion dorinta de a-mi activa aceasta clauza. In ciuda faptului ca patronul clubului a insistat initial sa raman am reusit sa il conving motivandu-i dorinta mea de a-mi incheia cariera la clubul care m-a format ca fotbalist. Dupa ce lucrurile erau ca si aranjate patronul Stelei mi-a comunicat telefonic faptul ca managerul se opune pentru ca nu isi doreste concurenta pentru Gabi Matei. Era clar ca din acest moment relatiile mele cu conducerea tehnica si cea administrativa a Sionului se vor raci.

Putin mai tarziu, dupa accidentarea lui Matei, discutiile s-au reluat iar patronul Stelei era hotarat sa semnam contractul. Am anuntat din nou la Sionul ca plec si… iarasi am fost sunat de patronul Stelei. De data aceasta vorbindu-mi astfel: „George imi pare rau pentru problemele create insa MM mi-a zis ca isi da demisia daca te aduc pe tine inapoi, nu am ce face. Imi pare rau, nu stiu ce are cu tine dar asa mi-a zis”. Dupa un nou episod plec-nu plec relatiile mele cu Sionul aproape ca s-au rupt, ceea ce ne mai tine impreuna este doar contractul. In aceeasi zi, cateva ore mai tarziu la insistentele patronului m-a sunat MM, incercand sa-si explice noile motive pentru care se opune venirii mele la Steaua.

Relatia mea cu suporterii parea cea mai mare problema a lui si faptul ca nu ar fi fost loc pentru o astfel de persoana in vestiar. A doua problema era ca am vorbit cu patronul peste capul lui si a treia ca nu e adeptul repatrierilor…Citez :”Unde scrie ca daca esti crescut de Steaua si ai facut performante la acest club ai dreptul sa te retragi la Steaua…cat voi fi eu aici nu se va intampla acest lucru”. Asadar, in nici un moment nu mi-a reprosat faptul ca nu joc, varsta sau calitatile mele de fotbalist. Am acceptat situatia si nu am declarat nimic din discutia noastra in presa, intocmai cum i-am promis si telefonic, pentru ca nu vroiam noi tensiuni intre galerie si conducere.

Insa repet, declaratiile lui referitoare la mine si mai ales ultima legata de faptul ca sunt „rezerva unui luxemburghez” sunt rautacioase si cel putin, incorecte ( vezi explicatia de mai sus ). MM a stiut exact cauza pentru care eu nu mai joc la Sion iar in fata presei a vrut sa doar sa ”se spele pe maini” . Precizez ca nu am nici o problema cu MM, chiar am laudat in unele momente fostele sale calitati de manager. In tot acest timp mi-am asumat cu seninatate cele intamplate si mai ales situatia profesionala ce a urmat. Interventia aceasta vine doar ca sa clarifice putin lucrurile”, este poziția lui George Ogăraru

Publicat: 04 10. 2011, 20:32
Actualizat: 04 10. 2011, 20:36