Oficialii Viitorului, extrem de nervoși la finalul meciului cu Sepsi. Cristian Bivolaru și George Ogăraru „au luat foc”: „A fost odios, de neimaginat. Lăsa-ți-o…”

Dirctorul general al Viitorului, Cristian Bivolaru, și directorul de scouting și relații internaționale, George Ogăraru, au cerut să intervină la finalul meciului SepsiViitorul, scor 0-0, pentru a critica arbitrajul lui Marcel Bîrsan. 

Faza de care s-au legat cei doi oficiali ai Viitorului s-a petrecut în a doua repriză. În minutul 49, pe un atac al Viitorului, Ianis Hagi a pus piciorul în fața lui Viera, iar fundașul gazdelor a luat o decizie total nefericită. Viera a intrat cu talpa direct pe genunchiul drept al decarului Viitorului, iar imaginile sunt extrem de dureroase.

Deși Ianis suferea pe jos, iar urmările de pe piciorul său au fost evidente, Marcel Bîrsan a luat decizia greșită. Centralul nu a acordat nici măcar fault pentru echipa oaspete, în ciuda insistențelor elevilor lui Hagi și a sângelui care „țâșnea” din piciorul lui Hagi Jr.

Imediat după meci, Cristian Bivolaru a luat cuvântul: „E prima dată când doresc să ies la un flash, pentru că ce s-a întâmplat în seara asta a fost odios. Am retrăit momente de dinainte de 90. E de neconceput, am văzut reluări, o captură și, la un astfel de fault, să nu scoți nici măcar cartonașul galben? Roșu era clar! Atunci am vrut să spun faptul că întâmplător, după trei etape, domnul Bîrsan ne arbitrează după meciul cu U Criova, 0-0, meci în care Bîrsan a dat penaty, pe care numai el și Deaconu l-au văzut. Am avut o discuție după meci… nimeni nu știa pentru ce a dat penalty. După trei etape, probabil că a considerat să ni-l mai trimită încă o dată la un meci. Vorbesc despre o decizie iresponsabil care putea duce la o tragedie”, a declarat oficialul fostei campioane, pentru TelekomSport.  

Inclusiv nou-venitul George Ogăraru a criticat dur: „Eu, după cum știți, am venit la Viitorul din ianuarie, dar ce se întmplă contra lui Ianis e de neimaginat. La meciul cu Astra a luat cartonaș în primul minut, pentru un fault inexistent. Dacă aș fi făcut vreodată asta, era roșu. Ianis nu e un bun național. Ne batem joc de el? Nu știu cine face, cum face, lăsa-ți-o….”, a declarat directorul de scouting și relații internaționale, pentru sursa citată. 

 

 

Publicat: 22 02. 2019, 22:19
Actualizat: 22 02. 2019, 22:20