Oficialii „șepcilor roșii” în duel cu arbitrii!** „Protestăm! Suntem primii la greșeli contra noastră”

Clujenii spun că nu vor da înapoi și vor începe jocul cu Voința mai târziu cu 10 minute, în semn de protest la adresa arbitrajelor, chiar dacă ceilalți conducători nu sunt de acord să le urmeze acțiunea.

„Vom începe jocul cu 10 minute mai târziu. Noi suntem pe primul loc la greșeli comise împotriva noastră. Vrem să tragem un semnal de alarmă”, a spus directorul sportiv Felix Grigore.

Ionuț Badea se pregătește pentru un meci de luptă la Sibiu, pe cel mai prost teren din Liga I și împotriva unei echipe care se apără cu 5 fundași. „Dacă era un teren mai bun, jocul era mai spectaculos. Folosesc un sistem 5-4-1 pe faza defensivă, dar orice sistem are puncte forte și puncte slabe. Va fi un meci de luptă, fără multe veleități tehnice. Trebuie să jucăm ca și cum de acest meci ar depinde soarta noastră”, a spus Ionuț Badea, care nu-l va putea folosi pe Adrian Cristea cu Voința Sibiu, atacantul fiind suspendat.

Publicat: 01 12. 2011, 15:52
Actualizat: 01 12. 2011, 15:55