OFICIAL | Steaua a legitimat astăzi trei jucători la LPF

La capătul unei perioade de mercato impresionante, în care Laurențiu Regehcampf s-a ales cu nu mai puțin de 11 jucători cu care speră să câștige titlul în Liga 1, Steaua a înregistrat la Liga Profesionistă de Fotbal trei dintre cele mai importante transferuri ale iernii.

Steaua i-a legitimat, luni, la Liga Profesionistă de Fotbal (LPF), pe Ciprian Marica, Mihai Pintilii și Thaer Fazey Bawab, anunță site-ul oficial al Ligii.

Atacantul a venit de la din postura de fotbalist liber de contract, după ce și-a încheiat conturile cu Konyaspor, iar Pintilii, care a mai jucat sub comanda lui Reghecampf în primul mandat, s-a întors la campioana ultimelor trei sezoane după perioada petrecută în Israel,  la Hapoel Tel Aviv. Tot luni, campioana en-titre a mai înregistrat și transferul lui Thaer Bawab, alt fotbalist adus liber de contract, după respărțirea de CS U Craiova.

În aceeași zi, au mai fost legitimați Sergiu Muth (de la Gaz Metan Mediaș) și Marius Constantin (de la Jiangsu Suning), ambii la ASA Târgu Mureș.

 

Publicat: 08 02. 2016, 17:34
Actualizat: 08 02. 2016, 17:40