OFICIAL | Primul transfer al verii pentru Dinamo: Salomao a semnat pe două sezoane

Dinamo București a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că și-a asigurat serviciile mijlocașului portughez Diogo Ferreira Salomao pentru următoarele două sezoane. Acesta este primul transfer realizat de echipa pregătită de Cosmin Contra, în această vară.

Diogo Salomao a efectuat vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) și se va alătura lotului dinamovist în stagiul de pregătire în Slovenia, programat până în 6 iulie la Maribor, precizează site-ul clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

Ultima oară la RCD Mallorca, în liga secundă a campionatului spaniol, Diogo Salomao și-a început cariera la juniorii clubului CF Estrella Amadora.

Noul component al lotului pregătit de antrenorul Cosmin Contra a evoluat în campionatul Portugaliei pentru Casa Pia AC, Real Massama SC și Sporting CP, iar în Spania a jucat pentru Deportivo La Coruna și RCD Mallorca.

În sezonul trecut, Salomao a adunat 19 meciuri, un gol și două pase decisive pentru Mallorca, în Segunda Division și Cupa Spaniei.

3 goluri în 20 de partide a marcat Salomao în prima ligă a campionatului spaniol, toate pentru Deportivo La Coruna. În Segunda Division a înscris 5 goluri în 69 de meciuri pentru Deportivo La Coruna și Mallorca.

15 jocuri și două goluri are Salomao pentru Sporting Lisabona în prima ligă a Portugaliei. A mai jucat 19 meciuri pentru echipa secundă a clubului portughez. Cu Sporting Lisabona a debutat în cupele europene și a marcat două goluri în șase apariții, în Europa League, sezonul 2010-2011.

29 de ani va împlini Salomao pe 14 septembrie 2017. Născut la Amadora, noul jucător dinamovist a fost selecționat, în 2010, la echipa națională U21 a Portugaliei.

Mediafax

 

Publicat: 27 06. 2017, 13:42
Actualizat: 27 06. 2017, 13:43