OFICIAL | Jucătorul la care Hagi a renunțat după victoria cu APOEL și-a găsit echipă: a semnat în Grecia

Viitorul a anunțat săptămâna trecută, imediat după victoria cu APOEL din prima manșă a turului trei preliminar al UEFA Champions League, că Morar și Purece sunt transferabili.

Vlad Morar și-a găsit rapid un nou angajament. Atacantul în vârstă de 23 de ani a semnat un contract valabil până în 2020 cu Panetolikos, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 11 în clasamentul din Grecia.

„Sunt foarte fericit că am ajuns la Panetolikos. Sunt sigur că vom reuși să ne îndeplinim obiectivele, este un club care speră să prindă un loc de cupe europene la finalul sezonului. Eu vin de la o echipă care a reușit ceva similar și mi-aș dori să se repete istoria. Mi-au plăcut condițiile și facilitățile de aici”, a declarat Morar pentru site-ul grupării elene.

Vlad Morar a fost adus în această iarnă de Viitorul, fotbalistul venind din postura de jucător liber de contract. A evoluat în 14 meciuri pentru echipa campioană și a înscris 5 goluri.

Publicat: 31 07. 2017, 14:00
Actualizat: 31 07. 2017, 14:11