OFICIAL | FC Viitorul a realizat primele transferuri din această vară. Doi jucători din Liga 1 ajung sub comanda lui Hagi

Gabi Iancu (25 de ani) și Hamidou Keita (24 de ani) au fost prezentați oficial, vineri, de FC Viitorul. Cei doi sunt primii fotbaliști transferați de Gheorghe Hagi în această vară.

FC Viitorul a făcut anunțul pe site-ul oficial: „În cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, FC Viitorul și-a prezentat primele două transferuri din aceastră vară. Gabriel Iancu și Hamidou Keita au semnat contracte valabile pentru următorii doi ani cu drept de prelungire pentru încă un sezon cu formația constănțeană.

Gabriel Iancu este un produs al Academiei Gheorghe Hagi, fiind autorul golului care a adus primul titlu de campioană din istoria clubului. A mai evoluat pentru FC Viitorul în perioada 2010-2013 și 2016-2017, dar și pentru echipele FCSB, Karabukspor (Turcia), Termalica (Polonia) și Dunărea Călărași în sezonul 2018-2019.

Hamidou Keita a jucat în ultimul sezon tot pentru Dunărea Călărași, are 24 de ani, 1,86m, evoluează ca atacant lateral și a mai evoluat în carieră pentru formațiile Le Havre B, Saint-Etienne B, Auxerre B și FC Chambly. Urmăriți primele declarații ale celor doi din postura de jucători ai formației FC Viitorul”, se arată în comunicatul emis de câștigătoarea Cupei României.

Gabi Iancu a făcut-o pe Viitorul campioană în 2017, în ultima etapă din playoff, când a transformat penalty-ul din meciul cu CFR Cluj. Iancu a crescut la Academia Hagi, iar în 2015 a fost transferat de FCSB. Cotat la 250.000 de euro, Iancu are peste 100 de meciuri în Liga 1 Betano. În România, Iancu a cucerit șase trofee: patru campionate (trei cu FCSB și unul cu FC Viitorul), o Cupă a României și o Supercupă.

Hagi continuă să promoveze tineri din Academie

Pe lângă Iancu și Keita, sub comanda lui Hagi va ajunge și Louis Munteanu, atacant născut în 2002. Puștiul aflat în Academie a fost promovat în această vară la prima echipă.

Publicat: 14 06. 2019, 14:20
Actualizat: 14 06. 2019, 14:21