OFICIAL: Dario Bonetti și-a reziliat contractul cu Dinamo!** Acționarii l-au ales pe Dorinel Munteanu

UPDATE După negocieri care au durat mai bine de două ore, Dario Bonetti a acceptat să își rezilieze contractul cu Dinamo. Mâine la ora 13:00, acționarii „câinilor” îl vor prezenta pe noul antrenor al formației din Ștefan cel Mare, Dorinel Munteanu.

În urmă cu puțin timp, am reziliat contractul cu Bonetti și cu tot staful său. Am găsit o formulă să reziliem pe cale amiabilă. Nu a fost vorba de nicio clauză de reziliere, este o prostie asta. Dinamo nu avea să-i dea niciun ban lui Bonetti. Domnul Dorinel Munteanu va fi prezentat mâine într-o confoerință de presă. Astăzi, el a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu Dinamo și mâine urmează să semneze și ceilalți colaboratori ai săi„, a explicat Săvulescu.


*Bonetti rămâne pe poziții și nu vrea să plece de la Dinamo dacă nu îi vor fi satisfăcute pretențiile materiale. Tehnicianul italian nu s-a prezentat la antrenamentul din această seară, anumite surse indicând că el a negociat pe perioada ședinței de pregătire rezilierea contractului.

Scene amuzante la Dinamo. Bonetti a acceptat să își dea demisia ieri după-amiază, dar seara le-a trimis un fax acționarilor, în care își exprima doleanțele vizavi de plecarea din Ștefan cel Mare. Cum acestea au fost considerate a fi nefondate, italianul a anunțat că se va prezenta la antrenamentul programat azi, la ora 15:00.

Într-o încercare de a ajunge la un consens cu tehnicianul, conducerea lui Dinamo a reprogramat ședința de pregătire pentru ora 19:00, în speranța că vor reuși să îl convingă pe italian să plece, între timp.

În urmă cu câteva minute, la stadionul Dinamo și-au făcut apariția fotbaliștii din Ștefan cel Mare, dar și colaboratorii lui Bonetti, Birindelli și Umberto Ruggiero, semn că părțile nu au ajuns la o înțelegere. Directorul sportiv, Tică Dănilescu, a anunțat că antrenamentul din această seară va fi condus de cei doi italieni și de ‘sensei’ Niculae.

De notat că goalkeeperii lui Dinamo s-au pregătit singuri, antrenorul cu portarii, Claudio Bozzini, cel mai apropiat om al lui Bonetti din întreg staff-ul, nefiind nici el prezent la stadion.

Publicat: 14 11. 2012, 21:18
Actualizat: 15 11. 2012, 12:55