Oficial | Bratu a mai rămas fără un titular: „E sfârșitul perioadei mele ca fotbalist al lui Dinamo. Le mulțumesc celor mai buni fani pe care i-am avut vreodată”. „Câinii” i-au găsit deja înlocuitor

Dinamo a mai rămas fără un titular. Duminică, Jose Antonio Romera Navarro (30 de ani) și-a anunțat plecarea de la clubul din Ștefan cel Mare, printr-un mesaj postat pe Instagram, lăsând postul de fundaș dreapta în mâinile tânărului Andrei Radu, internaționalul de tineret pe care Bratu l-a convins să semneze pe trei sezoane.

Adus de Mircea Rednic în 2016 din postura de jucător liber de contract, ibericul a jucat 65 de meciuri în cele două sezoane petrecute la Dinamo și a fost, indiferent de numele antrenorului, prima variantă pentru postul de fundaș dreapta. Contractul său a expirat, însă, înaintea meciului cu Sepsi, iar apărătorul lateral i-a anunțat pe fani că nu va continua în Liga 1 Betano: „E timpul să spun «la revedere», e sfârșitul perioadei mele ca fotbalist al lui Dinamo. Au fost doi ani minunați, în care am întâlnit mari jucători și mi-am făcut prieteni foarte buni pe teren și în afara terenului. Sunt foarte mândru și recunoscător pentru că mi-a fost oferită șansa de a apăra tricoul lui Dinamo. Mi-aș fi dorit ca acest sezon să fie diferit, dar în mintea mea vor rămâne doar amintirile frumoase.

Ca să închei, aș vrea să spun mulțumesc celor mai buni fani pe care i-am avut vreodată. M-ați făcut să mă simt special, iar suportul vostru a fost nemaivăzut. Atmosfera creată de voi și cântecele voastre vor rămâne pentru totdeauna în mintea mea. Mulțumesc, dinamoviști!”, a fost mesajul lui Romera, care, la 30 de ani, e nevoit să-și caute un alt angajament.

Dar plecarea lui Romera nu reprezintă o problemă atât de mare pentru Bratu și staff-ul tehnic din Ștefan cel Mare, „câinii” pregătindu-se din timp pentru „debarcarea” spaniolului. Tot duminică, Andrei Radu (21 de ani), fundașul dreapta titular al naționalei de tineret, a ajuns la un acord cu câștigătoarea play-out-ului, urmând să joace sub comanda lui Bratu în următorii trei ani.

Publicat: 03 06. 2018, 15:06
Actualizat: 03 06. 2018, 15:38