Oferta de ultimă oră primită de Steaua: Nikolic, dorit în Belgia

Steaua începe anul 2014 în forță pe piața transferurilor. Negocierile cu Bastia pentru transferul lui Claudiu Keșeru sunt avansate, iar campioana ar putea puncta în scurt timp și la capitolul plecări.

Cotidianul „Het Nieuwsblad”, din Belgia, scrie despre interesul pe care formația KV Mechelen îl manifestă pentru muntenegreanul Stefan Nikolic.

Conform sursei citate, gruparea clasată pe locul 13 în prima ligă din Belgia caută cu disperare un atacant pentru partea a doua a sezonului, iar pe lista scurtă se află în acest moment două nume: Reza Ghoochannejhad (Standard Liege) și Stefan Nikolic (Steaua București).

Se caută soluții pentru întărirea echipei. Numele lui Reza (Standard) e deja pe listă, însă el ar vrea să joace într-un campionat extern. Și muntenegreanul Stefan Nikolic (23 de ani), atacant la Steaua București a fost ofertat. El a mai jucat în trecut la Lierse”, notează Het Nieuwsblad.

400.000 de euro valorează Nikolic, conform TransferMarkt.

Belgienii notează că ultimul cuvânt îl va avea de spus noul tehnician al echipei, care va fi anunțat în scurt timp. Favorit în acest moment este Johan Walem (în prezent selecționer al naționalei U21 al Belgiei).

Nikolic nu ar spune „nu”

Intrat într-un con de umbră la Steaua în ultimul timp, Stefan Nikolic ar fi cu siguranță dispus să schimbe aerul în această iarnă. Atacantul s-a arătat în mai multe rânduri nemulțumit de faptul că nu primește destule șanse să arate ce poate, iar în condițiile în care Steaua caută deja alte soluții pentru atac e greu de crezut că statutul lui Nikolic se va schimba în 2014.

8 meciuri a jucat Nikolic pentru Steaua în sezonul de toamnă, reușind să marcheze un singur gol, în victoria cu Petrolul, scor 3-0, din Supercupa României

Privit ca a treia opțiune pentru vârful de vârf împins, după Piovaccari și Kapetanos, Nikolic a ajuns acum să fie cotat la doar 400.000 de euro, conform  Transfer Markt, în condițiile în care la începutul sezonului muntenegreanul valora un milion de euro.

Publicat: 02 01. 2014, 20:09
Actualizat: 03 01. 2014, 11:40