„Obiectivul Mitea”, mai important decât rămânerea în Liga ! Chirilă vrea să-l salveze pe „Nicky”: „Îi rezolvăm problemele medicale”

Dincolo de barajul pe care îl vor disputa sâmbătă contra Rapidului pentru a-și recâștiga dreptul de a juca în Liga I și din sezonul viitor, cei de la Concordia Chiajna au și o misiune paralelă, care nu va fi influențată de eșalonul în care va evolua echipa.

Este vorba despre relansarea carierei fostului internațional Nicolae Mitea, cel care a semnat un contract u ilfovenii, dar care nu poate apărea în meciul cu giuleștenii din cauza mai vechilor sale probleme medicale, rămase nerezolvate. Antrenorul Ionuț Chirilă a vorbit la DigiSport despre măsurile pe care le va lua pentru a-l salva pe „Nicky” și și-a exprimat totodată încrederea că va câștiga acest pariu:

„Mitea nu va apărea în mai puțin de patru luni de zile. Are o problemă de bazin, de coloană vertebrală, trebuie să vedem care este cauza deselor rupturi musculare. Vă promit doar că, la nivelul fotbalului intern, Mitea va mai avea un cuvânt de spus”.

Publicat: 08 07. 2013, 17:03
Actualizat: 08 07. 2013, 17:22