Obiectivele lui Vladimir Screciu: „Să ajung la naţională şi să fiu căpitanul Universităţii Craiova”

Obiectivele lui Vladimir Screciu
Vezi galeria foto - 4 poze

De când a fost instalat Laurenţiu Reghecampf pe banca tehnică a Universităţii Craiova, Vladimir Screciu este o prezenţă constantă în primul 11, pe postul de stoper, indiferent dacă antrenorul a folosit un sistem cu patru fundaşi, sau o aşezare cu trei apărători, aşa cum s-a întâmplat la ultimul meci, cu Sepsi.

Întrebat de suporterii olteni, pe site-ul oficial al clubului, care sunt obiectivele sale în carieră, Vladimir Screciu spune că speră să fie convocat la prima reprezentativă a României şi să devină căpitan la Universitatea Craiova.

Screciu a primit banderola de căpitan la debutul pentru România U21.

Obiectivele lui Vladimir Screciu: „Să ajung la naţională şi să fiu căpitanul Universităţii Craiova”

Fundaşul de 21 de ani a fost învestit recent, de selecţionerul Florin Bratu, căpitan al naţionalei de tineret, chiar la debutul jucătorului oltean pentru România U21.

„Vladi” spune că, deşi a jucat mijlocaş în perioada junioratului, preferă postul de fundaş central, pe care l-a reprofilat Gigi Mulţescu, acum patru ani, la Universitatea Craiova.

Transferat de olteni la Genk, pentru 2 milioane de euro, acum 3 ani, Screciu recunoaşte că primul an în Belgia a fost cel mai greu din viaţa sa, el suferind o accidentare gravă.

„Mă simt mult mai bine pe postul de fundaş central, am început ca mijlocaş central, dar nea Gigi Mulţescu m-a mutat ca fundaş central şi acolo am simţit că dau randament mult mai bun. Sper să ajung cât mai repede la naţionala României, depinde numai de mine acest lucru, sper să se întâmple anul acesta, dacă nu, atunci anul viitor. Îmi doresc foarte mult să devin căpitanul Universităţii Craiova, ar fi o mândrie pentru mine. Sper să se întâmple acest lucru într-un an sau doi sau trei, depinde, rămâne de văzut. Cel mai greu moment din viaţă a fost primul an din Belgia, când am stat numai accidentat şi mi-a fost foarte greu” a declarat Vladimir Screciu.

Cotat la 600.000 de euro, Screciu este originar din Corabia, oraşul legendei Ştiinţei Craiovei, „Tunarul” Ion Oblemenco”, de acolo provenind şi un alt tânăr jucător al Universităţii, Jovan Markovic. Un singur gol a marcat Vladimir Screciu pentru Universitatea Craiova, dar a fost unul extrem de important, fiindcă a adus victoria şi trofeul Cupei României, în finala cu Astra Giurgiu, disputată anul acesta, pe arena „Ilie Oană” din Ploieşti şi câştigată cu 3-2 de olteni, după prelungiri.

 

Publicat: 16 09. 2021, 15:45