O nouă variantă de nume pentru FCSB: „Dacă nu le convine celor de la Armată, salut și la revedere!”

Mihai Stoichiță vine și el cu o propunere de nume pentru FCSB, după ce Curtea de Apel i-a interzis lui Gigi Becali să mai folosească denumirea Steaua. Acesta este de părere că Gigi Becali ar trebui să treacă la varianta în engleză.

Curtea de Apel a agitat apele în fotbalul românesc. La cererea CSA, judecătorii au decis să-i interzică lui Gigi Becali să mai folosească sub orice formă denumirea „Steaua”. Decizia poate fi atacată la Înalta Curte, însă oficialii FCSB se gândesc deja la un plan B.

Una dintre variantele anunțate de Gigi Becali este ca echipa să rămână la denumirea de FCSB. În cazul în care i se vor cere explicații, va argumenta că cele patru inițiale vin de la Fotbal Club Sportiv Becali. Mihai Stoichiță face și el o propunere: Becali să folosească denumirea în engleză:

„Să se numească FC Star București! Ă‚sta să-i fie numele! Dacă nu le convine celor de la Armată, salut și la revedere!”, a spus Stoichiță la Sport.ro

Publicat: 23 12. 2016, 19:35
Actualizat: 23 12. 2016, 19:36