O nouă „repatriere” la Timișoara. Alexandru Curtean a semnat și el pentru ACS Poli

  • ACS Poli a realizat marți al cincilea transfer al verii. După sosirea lui Ianis Zicu, timișorenii au ajuns la un acord cu încă un jucător care a evoluat la vechiul club al orașului, mijlocașul Alexandru Curtean. Bănățenii au testat, luni, încă trei jucători în primul amical din cadrul cantonamentului din Slovenia, 2-1 cu NK Koper.


Alexandru Curtean (28 ani) revine la Timișoara după doi ani și jumătate. Mijlocașul a efectuat pentru a doua oară în carieră mutarea dinspre Mediaș în Banat. El a semnat azi contractul cu ACS Poli la sediul clubului.

Ultima dată la Gaz Metan, Curtean a marcat două goluri în 19 apariții în sezonul trecut al Ligii 1. La vechea Poli el a evoluat între ianuarie 2009 și ianuarie 2012, perioadă în care a fost de două ori vicecampion cu alb-violeții, alături de care a jucat și în grupele Europa League. S-a transferat apoi din vestul țării la Dinamo și a mai avut o experiență la Botev Plovdiv în Bulgaria, unde a jucat alături de Srgian Luchin, fundaș vizat și el pentru o revenire pe Bega.


Curtean va juca din nou în culorile alb-violet, de această dată pentru ACS Poli

Până acum, ACS Poli i-a mai transferat pe Daniel Popescu, Ianis Zicu, Fernando Llorente Manas și Javi Hernandez. Ieri, în primul amical al stagiului sloven, 2-1 cu Koper, Dan Alexa i-a urmărit pe Sascha Kirschstein (Aue, Bundesliga 2), Rok Sirk (Maribor) și Tomislav Juric (Brașov), jucători aflați în probe. Miercuri, timișorenii joacă un nou amical, cu slovenii de la NK Zavrc.

Foto: ACS Poli

Publicat: 23 06. 2015, 14:38
Actualizat: 23 06. 2015, 14:39