„Nu știu care e situația lui Sabău! Nu m-am decis dacă mai continuu”

În ciuda faptului că impresarul lui Sabău a confirmat că acesta va fi numit în scurt timp pe banca tehnică a câinilor, Cristi Borcea evită să abordeze subiectul.

Președintele executiv al lui Dinamo se declară foarte dezamăgit de acest sfârșit de sezon și susține că se gândește serios să părăsească gruparea din Ștefan cel Mare.

"Nu știu care este situația lui Sabău, dar nu știu dacă mai rămân eu la Dinamo. Sunt foarte dezamăgit, mâhnit și nu m-am decis dacă stau sau plec. Mă gândesc și la Dinamo, dar nu știu dacă voi putea să mai rămân. Nu mă voi retrage din funcția de președinte executiv, dacă voi face asta, ci vreau să ies definitiv din fotbal", a explicat oficialul alb-roșilor.

Publicat: 15 06. 2009, 15:32
Actualizat: 15 06. 2009, 15:38