„Nu mi-e frică de Coman! Am încredere în Răzvan!”

Bogdan Stelea nu se teme de concurența cu noul goalkeeper al stegarilor, Dani Coman. Fostul internațional spune că se va supune deciziilor lui Răzvan Lucescu, indiferent care va fi opțiunea acestuia pentru postul de titular.

"Venirea lui Coman la Brașov nu înseamnă ceva rău. E un portar bun și un jucător valoros în grup e un lucru pozitiv. Din punctul meu de vedere eu am demonstrat de-a lungul carierei ce pot să fac și nu îmi permit să intru într-o concurență cu cineva. Eu pot fi rezervă, pot sta și în tribună, eu am încredere că deciziile lui Răzvan vor fi corecte. Dacă el o să apere eu nu o să am nici cea mai mică problemă", a declarat Stelea la gsptv.

Publicat: 12 12. 2008, 16:27