„Nu mă tem de Dinamo!** Nu m-aș mulțumi cu un egal!”

Giedrius Arlauskis a prefațat derby-ul cu Dinamo, care va avea loc duminică, la Urziceni. Goalkeeperul Unirii spune că nu se teme de "roș-albi" și că singura variantă pentru elevii lui Dan Petrescu este victoria.

"Se simte o presiune la echipă, pentru că e un meci de totul sau nimic. Băieții se vor concentra suplimentar, pentru că una este să joci cu Buzăul, alta e să ai meci decisiv cu Dinamo. Personal, nu îmi e teamă de ei. Normal că nu mă mulțumesc cu egalul, avem echipă bună și am mare încredere că vom câștiga. Cine are mai mult noroc o să învingă. Șansele sunt egale la acest meci, însă pentru a spera la titlu trebuie să câștigăm neapărat cu Dinamo și la Timișoara. Îi cunosc foarte bine pe atacanții lui Dinamo, toți sunt periculoși, dar nu îmi e teamă de niciunul dintre ei. Și ce dacă Niculescu execută foarte bine loviturile libere? Așa cum el se antrenează să le bată, așa și eu mă pregătesc să le apăr", a spus Arlauskis pentru NewsIn, citat de sport.ro.
 

Publicat: 20 05. 2009, 16:46
Actualizat: 20 05. 2009, 16:51