‘Nu mă așteptam ca Maxim să refuze Steaua’** Noul salariu pe care Gigi Becali era dispus să îl ofere mijlocașului

Telenovela transferului lui Maxim la Steaua nu s-a încheiat, chiar dacă jucătorul a anunțat că nu va semna niciun contract cu vreo echipă până în vară.

Gigi Becali a dezvăluit că nu se aștepta ca Maxim să refuze oferta Stelei și a recunoscut că ar fi fost dispus să-i ofere un salariu de 10 mii de euro pe lună, după ce în prealabil îi oferise 8.000 de euro.

Apoi finanțatorul roș-albaștrilor l-a acuzat pe impresarul jucătorului de faptul că face trafic cu fotbaliștii tineri, pe care îi duce în străinătate și apoi îi readuce în țară.

„Eu nu mă așteptam ca un copil de 22 de ani să refuze Steaua, mai ales că primea un salariu dublu. Până la urmă, îi dădeam 10.000 de euro pe lună.

Managerul Stelei i-a trimis un SMS lui Maxim, apoi i-a mai trimis un mesaj cu număr meu. La 10 minute după aceea, Lucian Marinescu l-a sunat pe managerul Stelei. Cum să nu negociem cu Maxim? Am vorbit și eu cu el, în direct, la TV. În opinia mea, el trebuie să joace un an-doi la Steaua, după care poate să plece străinătate.

Eu am făcut tot posibilul, i-am dat pe Stanca, Rocha, Răduț și 500.000 de euro. Și pe Martinovic l-am dat, doar ca să vină în vară. Să fie sănătos Maxim, care e problema?

Eu am fost supărat pe Lucian Marinescu, eu acum am aflat ce face. El face selecție prin România, ia copii de 14-15 ani și-i duce în străinătate. După care, îi aduce înapoi în țară. Ă‚sta e trafic ce fac ei. Ei speculează.” a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Publicat: 18 12. 2012, 17:17
Actualizat: 18 12. 2012, 17:18