„Nu e normal ca Prunea să nu cunoască regulamentele după 3 ani la FRF!”

Dragomir este supărat pe Florin Prunea pentru că a organizat o conferință de presă prin care a încercat să argumenteze de ce Timișoarei i-au fost luate punctele și palmaresul. Șeful Ligii Profesioniste de Fotbal a fost dezamăgit că oficialul FRF nu cunoaște regulamentele în vigoare, la trei ani de când ocupă funcția de director al relațiilor internaționale.

"Am fost foarte supărat pentru că mi-am dat seama că regulamentul nu e respectat de conducerea Federației! Dacă Prunea după 3 ani nu cunoaște statutul și regulamentele…Eu nu doresc să fie Prunea pedepsit, ci scot în evidență că nu se cunosc regulamentele de către salariații de frunte ai Federației. Nu eu pot da punctele înapoi Timișoarei, eu doar spune adevărul. Eu cred că e imposibil ca TAS-ul să mai ia în considerare ceva…dacă e închis un om pentru crimă, dar sunt găsiți făptașii, cel condamnat pe nedrept trebuie eliberat.", a spus Mitică la conferința de presă.

Publicat: 18 03. 2009, 13:32
Actualizat: 18 03. 2009, 13:34