„Nu avem voie să facem greșeli în meciul cu Vasluiul”

Fără greșeli personale. Așa își dorește antrenorul Voinței Sibiu ca să evolueze jucătorii săi în meciul de sâmbătă de la ora 14.00 cu Vasluiul lui Porumboiu. Dâlbea și Grigore revin la echipă după accidentări.

Fotbaliștii Sibiului sunt urecheați de antrenor pentru greșelile făcute în runda trecută când Voința a pierdut cu 3-0 la Galați. Pelici speră totuși că erorile din defensivă nu vor mai apărea și cu FC Vaslui.

„Este al doilea meci dintr-o serie de meciuri foarte grele cu echipe din prima parte a clasamentului. Un meci foarte greu în compania celor de la Vaslui. O echipă foarte bună cu valori individuale poate printre primele echipe din țară, dacă nu chiar prima. Îi respectăm așa cum am respectat toate echipele cu care am jucat, dar cu siguranță ne dorim să câștigăm tot ce se poate câștiga din acest joc”, a spus Alex Pelici, care nu va conta pe Zăgrean, suspendat.

Atenție la greșelile din apărare

Alex Pelici speră ca jucătorii ce vor fi în teren pentru meciul de sâmbătă să fie lucizi și să nu mai apară sincope mai ales în defensivă, precum cele de la Galați. „În momente din acestea când joci cu echipe de talia Vasluiului, Rapidului, Galațiului, echipe din primele locuri ale clasamentului, e foarte important să nu faci greșeli personale ca să poți să speri la ceva, la punct sau puncte, în urma unui joc perfect coroborat cu puțin nororoc putem spera să scoatem un rezultat bun. Dacă nu suntem atenți și vom continua să greșim inexplicabil pe alocuri și vom face greșeli de copii și juniori, nu ai cum să emiți pretenții să scoți puncte în compania acetor formații. Suntem într-o luptă dusă la milimetrii în care se va face diferența. Nu se poate la jumătate de punct, dar la un punct se va face diferența până la sfârșit. Măcar să nu ne batem singuri”, a mai spus antrenorul Sibiului.

Vasluiul, echipă ofensivă

Wesley este văzut ca pericolul numărul 1 din tabăra vasluienilor. „Sunt jucători foarte buni. Wesley are goluri mai multe înscrise decât echipa noastră la un loc. Ne dorim să scoatem maximum din această partidă. Este o echipă care înscrie foarte des. O echipă care a marcat în acest retur 14 goluri și asta spune multe. Trebuie să fim atenți la acest fapt”, a mai spus antrenorul sibienilor. „Îmi este teamă să nu repetăm greșelile pentru că ne-au costat și în jocul cu Gaz Metan și la Galați. Avem momente de căderi inexplicabile. Sunt greșeli care ne costă puncte prețioase. Sperăm să nu repetăm aceste greșeli”, a mai spus tehnicianul Voinței Sibiu.

Beza: Nu îmi este teamă de FC Vaslui

Jucătorii Voinței vor să demonstreze cu Vasluiul că înfrângerea cu 3-0 de la Galați din etapa precedentă a fost un accident. Beza le transmite lui Wesley și coechipierilor acestuia că nu le este teamă de ei. „Nu. Nu mie teamă. Din contră nu mie teamă pentru că dintr-un meci cu Vasluiul noi avem numai de câștigat. Indiferent că e vorba de puncte, de evoluție de încredere. Orice rezultat pozitiv ne-ar face să avem încredere mai mare în noi. Nu îmi e frică. În niciun caz”, spune mijlocașul Voinței Sibiu.

Articol scris de Dragoș POPESCU

Publicat: 06 04. 2012, 14:52
Actualizat: 06 04. 2012, 16:40