„Nu am nimic de împărțit cu Steaua”. Reacția lui Sânmărtean după întâlnirea cu fosta echipă

Lucian Sânmărtean a avut o evoluție destul de ștearsă în meciul contra fostei echipe. Pandurii a pierdut cu Steaua, 0-1 la Severin, după 90 de minute în care momentele în care „Magicianul” a strălucit au fost destul de rare.

Playmaker-ul Pandurilor consideră că echipa sa a făcut un meci destul de bun din punct de vedere tactic și spune că nu a văzut confruntarea cu vicecampioana drept o oportunitatea de a se răzbuna pentru declarațiile oficialilor Stelei, în special ale lui Mihai Stoica: „Am sperat mult, am jucat cu o echipă în formă, care ne-a reprezentat în Europa. Au controlat jocul, au jucători de experiență. Cred că am avut câteva șanse pe contraatac, dacă înscriam alta era soarta partidei. Am fost aproape de egalare pe final. Încercăm să câștigăm puncte. E destul de greu ca jucătorii noi să fie integrați în lot, dar încercăm să ne revenim. Tactic, am jucat bine, am încercat să închidem spațiile, dar nu am putut să marcăm și asta ne frământă.

Nu am nimic de împărțit cu Steaua, acolo am câștigat respectul oamenilor de fotbal. Am avut rezultate și am făcut lucruri extraordinare. Nu am nimic de demonstrat, e problema celor de acolo ce declară. Eu sper să mai joc și să ajut Pandurii să facă puncte.

Îi doresc lui Stanciu să plece, e timpul să facă pasul spre fotbalul mare. Oriunde ar pleca ar fi foarte bine pentru el, și financiar, și ca sportiv”, a spus Sânmărtean, la Dolce Sport.

Publicat: 27 08. 2016, 23:14
Actualizat: 27 08. 2016, 23:15