„Nu am discutat cu Omonia! Claudiu să-și rezolve problemele contractuale întâi!”

Deși Cristi Borcea spune că e o chestiune de zile până când Claudiu Niculesc va reveni la Dinamo, președintele clubului din Ștefan cel Mare, Nicolae Badea, a spus că în momentul de față nu există negocieri între oficialii celor două grupări. Badea a mărturisit că Niculescu are ceva probleme contractuale cu cei de la Omonia Nicosia, iar până la rezolvarea lor, Clau-Gol nu va ajunge în Ștefan cel Mare.

"Transferul lui Claudiu Niculescu la Dinamo nu s-a realizat pentru că, deocamdată, nu s-a discutat nimic cu oficialii clubului Omonia Nicosia pe această temă. Pentru a demara negocierile, Claudiu Niculescu trebuie mai întâi să își rezolve problemele contractuale cu Omonia și abia după aceea vom putea intra în legătură cu cei din Cipru. Niculescu nu va veni ca jucător liber de contract, ci Dinamo va trebui să plătească o sumă de transfer. Repet, așteptăm rezolvarea unor probleme dintre jucător și club și abia apoi vom cunoaște pretențiile financiare ale Omoniei", a spus Badea în exclusivitate pentru MEDIAFAX.

Publicat: 05 12. 2008, 13:10
Actualizat: 05 12. 2008, 18:05