„Nu am de ce să-i dau sfaturi”. Primul mesaj al lui Dică pentru Teja, după rocada de pe banca FCSB

Nicolae Dică (38 de ani) a fost întrebat, duminică seară, ce sfaturi i-ar da lui Mihai Teja (41 de ani) pentru perioada de pregătire din această iarnă, iar fostul antrenor de la FCSB a refuzat să vină cu vreo recomandare pentru succesorul său.

Fostul tehnician de la Gaz Metan Mediaș are în față o perioadă în care trebuie să cunoascâ jucătorii foarte bine, să le sesizeze potențialul și să aleagă un sistem de joc potrivit, iar unele informații prețioase le-ar fi putut obține de la Nicolae Dică. Dar, deși Teja a transmis că ar vrea să vorbească cu predecesorul său, „Nick” vrea să stea departe de tot ce se întâmplă la fostul club.

Prezent în studioul Telekom Sport, Dică a fost provocat să-l ajute puțin pe Teja, dar a refuzat: „Nu vreau să comentez prea mult. Îl cunosc pe Mihai Teja, dar nu vreau să-i dau sfaturi, să spun ce sistem să joace, ce fotbaliști să folosească. Nu am de ce să-i dau sfaturi, cel mai bine e să adapteze sistemul la jucătorii pe care-i are. Și eu, în vară, am încercat acel 4-3-3, apoi am jucat așa doar în prima etapă. Bine, în timpul jocului se schimbă, prin dinamica jucătorilor ajungi să joci și 4-3-3, cum am făcut noi pe faza defensivă la meciul cu Craiova„, a declarat „Dicanio”.

Publicat: 13 01. 2019, 21:18
Actualizat: 13 01. 2019, 21:19