„Nu am bani să susțin o echipă ca Steaua!”

Gică Popescu neagă posibilitatea de a prelua Steaua, alături de Ilie Năstase și Gherghe Hagi. Fostul căpitan al Barcelonei spune că în momentul de față nu-și poate permite să susțină financiar un club de talia Stelei.

Totuși, "Baciul" nu renunță la ideea de a investi într-o echipă pe viitor, însă numai dacă va avea banii necesari.

"Nu este adevărat că aș vrea să cumpăr Steaua alături de Hagi. Nu am posibilitatea financiară să susțin un club de talia echipei din Ghencea. Dacă mă ajută Dumnezeu să am bani pentru investiții, chiar voi cumpăra o echipă din România. Mi-aș dori să pot să fac asta și să inițiez un proiect alături de cei alături de care am evoluat la echipa națională", a declarat Gică Popescu la Sport.ro

Publicat: 26 01. 2009, 18:35