„Nu am avut nicio discuție cu Getafe” Contra, despre zvonul plecării în Spania

Aflat în lupta pentru titlu și Cupa României, Cosmin Contra ar putea părăsi Petrolul. Spaniolii insistă să îl dea pe antrenorul „lupilor” la Getafe. Echipa lui Marica este în criză mare, iar presa  iberică spune că fostul jucător al madrilenilor este în pole-position pe lista posibililor înlocuitori ai lui Luis Garcia.

Cu toate acestea, Contra spune că nu a fost contactat de șefii lui Getafe și că oficialii Petrolului vor fi primii care vor afla în cazul unei oferte

„N-am avut niciun contact cu cei de la Getafe, nicio discuție. Dacă va fi vreodată să mă sune cei de la Getafe, primii vor afla cei din conducere. Eu vreau să pregătesc cât mai bine Petrolul pentru prima etapă„, a declarat Cosmin Contra la Dolce Sport.

Rămași fără Hamza și Dore, „lupii” așteaptă întăriri în atac. Transferul pe care mizează Petrolul ar putea fi Abdelaziz Khalouta, un marocan de 24 de ani de la Fortuna Sittard.

„Mai așteptăm un atacant. Sperăm să-l avem cât mai curând. Eu mi-aș fi dorit să fie deja la echipă, dar sper ca până vineri să fie printre noi și să se acomodeze cu echipa”, a mai spus Contra.

  • 2 înfrângeri are Cosmin Contra în campionat, pe banca Petrolului, ambele cu Gaz Metan Mediaș
  • 51 de meciuri are Contra ca antrenor în Liga 1 – 11 la Politehnica Timișoara și 40 la Petrolul Ploiești
  • 67,3% este procentul victoriilor obținute de Contra ca antrenor în Liga 1, unde este cel mai de succes tehnician din ultimii cinci ani
Publicat: 11 02. 2014, 19:00
Actualizat: 11 02. 2014, 19:01