Fotbalistul rămas în memoria fanilor Stelei pentru lovitura de kung-fu cere primirea lui FCSB în Ghencea: „Să joace și ei acolo!”

Fotbalistii stelisti Mihai Costea,Cristian Tanase,Novak Martinovic si Geraldo Alves dezbraca bluzele de trening.
Vezi galeria foto - 5 poze

Novak Martinovic (36 de ani), fostul fotbalist sârb al lui FCSB, retras din activitate, a avut o reacție fermă în momentul în care a fost întrebat despre problema primirii echipei lui Gigi Becali în Ghencea.

Fost fotbalist la FCSB în perioada iulie 2010 – ianuarie 2013, Novak Martinovic a dezvăluit că a aflat despre Gigi Becali înainte de a ajunge la echipa patronată de către acesta. Novak Martinovic a fost unul dintre jucătorii foarte îndrăgiți de către suporteri, înainte să se producă ruptura între Peluza Sud și Peluza Nord.

Acesta a rămas în memoria suporterilor roș-albaștri în urma unei lovituri de kung-fu pe care a aplicat-o unui suporter al echipei Petrolul Ploiești, care a intrat pe teren în timpul meciului și l-a lovit cu pumnul pe George Galamaz. Acest incident a avut loc în anul 2011.

Novak Martinovic cere primirea lui FCSB în Ghencea

Novak Martinovic consideră că FCSB este continuatoarea Stelei și cere ca echipa patronată de către Gigi Becali să joace pe noua arenă din Ghencea.

„Ar fi imposibil să se întâmple cu Steaua aşa ceva în Serbia, cu despărţirea. Eu am jucat la Steaua, am jucat în Ghencea. Am în memorie stadionul din Ghencea şi cu suporterii. Îl am în memorie şi pe domnul Gigi Becali. Nu ştiu ce cred suporterii, nu am un răspuns deştept pentru asta. Să joace şi unii şi ceilalţi în Ghencea. Să fie bine pentru ambele”, a spus Novak Martinovic, potrivit Antena Sport.

Novak Martinovic a ajuns la FCSB, echipă ce purta numele Steaua București, în vara anului 2010, de la Pandurii Târgu Jiu, în schimbul sumei de 250 de mii de euro.

  • 3 trofee are Novak Martinovic în parlmares: un titlu de campion al României și o Cupă a României, ambele cu FCSB, dar și un titlu de campion al Serbiei cu Steaua Roșie Belgrad.
  • 32 de meciuri a jucat Novak Martinovic pentru FCSB, în Liga 1.
  • 35 de meciuri a jucat Novak Martinovic pentru Pandurii Târgu Jiu, în campionat, în cele două sezoane petrecute acolo.
Publicat: 25 01. 2022, 13:08
Actualizat: 25 01. 2022, 13:08