Noua cucerire a lui Arpi!

Șeful CFR-ului a anunțat încă de anul trecut că va divorța de soția sa Kinga, cu care este împreună de 20 de ani.

Paszkany Arpad (38 de ani) este alături de actuala sa soție încă de când erau colegi la Liceul de Matematică-Fizică din Cluj și au împreună doi copiii. Șeful campioanei României s-a îndrăgostit însă în primăvara anului trecut de o tânără de numai 19 ani, Anamaria Feher.

Aceasta a făcut parte din trupa Boem Dance și a fost animatoare într-un club clujean, deținut de Paszkany, acolo unde l-a și cunoscut pe șeful campioanei. Bossul din Gruia nu a stat mult pe gânduri și a trecut la atac. Pasykany a cucerit-o pe Anamaria cu cadouri scumpe, printre acestea numârându-se și o mașină.

Punctul culminant al relației lor de până acum a fost atins la finalul anului trecut. De Sărbători Arpad Paszkany și Anamaria Feher au fost împreună în Dubai, unde au fost însoțiți de familia lui Iuliu Mureșan, Andra și Cătălin Măruță și de sora Anamariei.

Locația a fost aleasă de Arpad Paskany, care mai fusese acolo, invitații săi având astfel ocazia să testeze uriașul parc acvatic de distracții de la The Palm, dar și să viziteze celebrul Burj Al Arab. Întregul grup a revenit în țară cu un jet privat, închiriat de Paszkany cu aproximativ 20.000 de euro.

55 de milioane de euro este averea lui Paszkany Arpad după ultimele estimări

Publicat: 20 01. 2009, 08:12
Actualizat: 20 01. 2009, 20:48