„Normal că mi-aș dori să se întoarcă Reghe!” Sinceritate totală din partea unui titular al Stelei. Declarația oferită după demisia lui Rădoi

Rămasă fără antrenor principal după demisia lui Mirel Rădoi, Steaua va fi condusă până în iarnă de cuplul Nicolae Dică – Dumitru Dumitriu, urmând ca Gigi Becali să ia o decizie în privința viitorului tehnician în pauza competițională.

Steaua „low-cost”, dacă șansele la titlu sunt mici
Numele noului antrenor al Stelei depinde foarte mult de modul în care roș-albaștrii vor încheia anul. Dacă ratarea play-off-ului reprezintă un scenariu de care campioana se poate teme doar teoretic, în discuție intră diferența de puncte față de echipele din top. Dacă Astra se va detașa și mai mult în cele patru etape rămase de disputat în această iarnă, șansele Stelei de a mai recupera diferența în play-off vor scădea simțitor și la fel și disponibilitatea lui Gigi Becali de a aduce un tehnician cu nume, care ar cere și un salariu pe măsură.

Chiar și așa, unul dintre numele vehiculate este cel al lui Laurențiu Reghecampf, omul care a stat la baza revenirii Stelei în prim-planul fotbalului românesc, cu două titluri consecutive câștigate în 2013 și 2014. Tehncianul de 40 de ani antrenează în prezent în Bulgaria, la Litex Loveci, dar șansa de a câștiga un nou titlu cu Steaua ar reprezenta o motivație imensă pentru acesta.

Îl vrea pe Reghe, deși n-a prea jucat!

Și se pare că și jucătorii Stelei și-ar dori să lucreze din nou cu Reghe. Cel puțin asta spune Cornel Râpă, un jucător care, în mod paradoxal a jucat mai mult sub comanda lui Mirel Rădoi decât în ultimul mandat al lui Reghecampf la Steaua, când abia prindea lotul.

„Normal că mi-aș dori să lucrez din nou cu Reghecampf, un antrenor care a dus Steaua pe cele mai înalte culmi și e normal să-ți dorești să lucrezi cu un antrenor care a cucerit tot și cu care ai jucat în Champions League„, a declarat Râpă, citat de Digi Sport, într-o conferință de presă.  Râpă a vorbit și despre un alt nume care poate ajuta Steaua să iasă din criză: „E clar că ne-a lipsit foarte mult MM Stoica. Cred că lucrurile se vor schimba când va fi lângă noi”.

6 meciuri (4 ca titular) în Liga 1 a jucat Râpă pentru Steaua în tot sezonul 2013-2014, cu Reghecampf antrenor, în timp ce în această toamnă a jucat de 12 ori sub comanda lui Rădoi, de fiecare dată ca titular. Și în mandatul lui Gâlcă Râpă a jucat mai mult decât atunci când Steaua era condusă de Rădoi

3 trei trofee a cucerit Laurențiu Reghecampf pe banca Stelei (titlul în Liga 1 în 2013 și 2014 și Supercupa României, în 2013)

„Mirel Rădoi rămâne ce vrea el la Steaua. Rădoi mi-a spus că jucătorii nu înțeleg ce le cere și nu pun în practică ce le spune el și atunci pleacă.

Probabil se referă și la Reghe. Dar se referă la mai mulți, la majoritatea oamenilor de fotbal care au fost mari steliști care comentează împotriva Stelei. Când a spus „25.000” sigur s-a referit la Reghe. Nu am vorbit cu Reghe, el e sub contract. Eu am vorbit cu Mirel să lase staff-ul. Ce rost are să îi fac contract lui Reghe că oricum mă desființez dacă nu intru în play-off. Dacă plec de la echipă, iau 6-7 jucători și mă duc în altă parte„, Gigi Becali, patron FCSB.

Publicat: 01 12. 2015, 16:52
Actualizat: 01 12. 2015, 16:53