Njock **pentru UEFA

Universitatea și FC Argeș au oferit ieri un fotbal trist, la fel ca și atmosfera din Liga I, zguduită de scandaluri, începute chiar de finanțatorul adversarului de ieri al Craiovei.

Anul trecut, din oficiala lui „Nicolae Dobrin”, Adrian Mititelu îi arăta obrazul lui Cornel Penescu, pentru că s-a simțit furat de brigada lui Bogaciu. I s-a dat dreptate la DNA, iar ieri patronul oltenilor l-a primit pe „Ion Oblemenco” pe fiul lui Penescu, în timp ce  suporterii Științei taxau jocurile murdare ale Argeșului.

Din cauza absenței lui Florin Costea, Nicolo Napoli a recurs la un sistem în care Știința nu a reușit să se descurce deloc, 4-4-2, cu Dina și Wobay atacanți. Cei doi n-au reușit mai nimic, piteștenii fiind mai periculoși până la pauză, când Badea a mutat surprinzător. A scos jucătorii remarcați din prima parte, pe Năstăsie și Doman, iar Argeșul s-a retras. Cu Dina înjurat din toate părțile, Nicolo a riscat. L-a trimis la încălzire pe Njock, iar cei 7.000 de fani au exaltat. N-a avut nevoie decât de 16 minute să arate că nu a uitat să marcheze, deși nu mai jucase de un an fotbal, iar pe „Ion Oblemenco” nu mai călcase de doi ani.

„Uriașul” a adus o victorie care menține Craiova în locurile calde ale cupelor europene. La final, Mititelu a zâmbit, mulțumit că Penescu n-a mai umblat la „fluierași”, dar mai ales că s-a rugat un an de Njock să revină la Craiova.

"Avem mari probleme fizice! Nu e normal să câștigăm în halul ăsta, prin golul unuia care nu a jucat de un an și care a intrat într-un picior! Nu vreau să depindem mereu de Costea!" – Adrian mititelu, finanțator Craiova


 

Publicat: 27 04. 2009, 07:00
Actualizat: 27 04. 2009, 08:43