Nimeni nu anticipa mutarea asta!** Dorel Stoica revine la o echipă din București: „Sunt în drum spre Capitală!”

*Șefii din Giulești îl vor neapărat pe Dorel Stoica, jucător trecut pe la Universitatea Craiova, Steaua și Dinamo. Apărătorul este gata să accepte oferta

*Rapid încearcă în aceste zile să-și asigure serviciile lui Dorel Stoica

*Prin intermediul ProSport, fundașul de 34 de ani a avut un mesaj pentru șefii din Giulești: „Vin cu plăcere”

Salut Dorel! Te-ai înțeles cu cei de la Severin?
Nu, nu mai rămân, nu e nimic serios. Poate să aducă și 20.000 de greci, proiecte, și orice, sunt alte problemele acolo. Nu mă duc să mă înjure oltenii mei, unde m-am născut. Am fost prea domn și m-am dus, dar unii m-au luat la mișto. Au venit la mine cu un contract de 1.500 de euro pe lună, ăștia sunt bani?! Ce, eu sunt junior?! Le doresc baftă, atât! Dar nu au fost serioși cu mine, iar eu am fost prea băiat bun.

Sunt zvonuri că Rapid te-ar dori. Ce ne poți spune?
Nu m-a sunat nimeni de la Rapid! M-aș duce, dar trebuie să mă și caute. Rapid îmi mai trebuie, să fie toate patru, Craiova, Steaua, Dinamo și acum Rapid. (râde) Poate nu-mi știu numărul, deocamdată. Oricum, eu sunt în drum spre București, poate mă caută…

Dar îți dorești să mergi în Giulești?
La Rapid îmi doream să joc. Dacă e să mă sune, mă duc cu cea mai mare plăcere. Și la Rapid e criză, dar nu chiar așa mare și nu mă duc acolo să cer cât nu merit sau să exagerez. Vreau să joc și, dacă merit, voi avea parte de un contract mai mare. M-am înțeles bine și cu galeria Rapidului, nu voi avea nicio treabă, dacă joci bine, te place toată lumea.

Ai împlinit 34 de ani în decembrie. Simți că mai poți?

Aoleo, mă țin picioarele, chiar perfect, nu îmi fac probleme. Fac toate testele, alerg cu cine doresc ei, olteanul e tot oltean, asta e vorba noastră. Sunt sănătos tun!

De ce ai ales să pleci din Ghencea?
La Steaua am vrut eu să plec. L-am întrebat pe nea Piți: „Bre, pleci tu, plec și eu?!”. În suflet există doar Craiova. Am fost la Steaua pentru nea Piți. Să știi că la Steaua nu m-am făcut de râs… Și domnul Becali m-a înțeles, un om deosebit dacă știi să vorbești cu el. N-am ce să-i reproșez.

De ce crezi că nu te-ai impus la Dinamo?
Am jucat un an de zile în „Ștefan cel Mare”, am dat gol cu Vasluiul și apoi… numai pe bancă. M-am accidentat, am stat mult pe bară. Pe teren, eram omul lui Bonetti, mă iubea foarte mult. Dar nu m-a vrut cineva pe acolo, că și așa m-au vrut foarte mulți. Îi mulțumesc domnului Borcea, m-a dorit la echipă, a avut încredere în mine. Cel mai bun conducător!

Te-ai întors la Craiova și s-a desființat echipa…
Eu am fost băgat la mijloc și nu am zis nimic, eu sunt liniștit. Am vorbit cu nea Adi Mititelu o singură dată de Sărbători și cu nea Piți o singură dată tot de Sărbători. Nu pot să vorbesc de rău de niciunul. Mititelu m-a plătit, Piți m-a plăcut mult de tot. Îmi doresc ca naționala să aibe numai victorii cu nea Piți și să se califice la Mondiale.

În iulie se fac doi ani de când Craiova a fost scoasă din fotbal. Ce crezi că se va întâmpla?
Îmi doresc mult să revină, am auzit că de la anul va fi primită în Liga a II-a! Vreau să mai joc măcar un meci pentru Universitatea. Inima îmi bate pentru Craiova! Un club cu tradiție. E dureros că a rămas fără echipă, toată Oltenia e neagră, dar sper să revină unde a fost.

Alți jucători care au evoluat la Steaua, Dinamo, Rapid și Craiova, de-a lungul timpului:
Radu Niculescu,
Jean Vlădoiu,
Tiberiu Curt,
Valeriu Bordeanu

Au fost momente când evoluam perfect la Craiova și au venit și oferte. Multe oferte, și din Rusia, și din Germania, multe, eram și eu speriat. Universi­tatea are tradiție
Dorel Stoica, fundaș

Publicat: 19 01. 2013, 09:00
Actualizat: 19 01. 2013, 09:02